S*** O** P***** S***
ReclamantG****** P******** M****
PârâtRespinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC OMV PETROM S.A în contradictoriu cu pârâta GRIGORE-PATENTAŞU MARIA ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.01.2013.
Hotarare 411/2013 din 15.01.2013Pentru a se reveni cu adresă către B.E.J.A. Stoica-Constantin Adrian şi Stoica-Constantin Gabriela-Simona cu solicitarea da a înainta actele cu privire la pârâta G****** P******** M**** din dosarul de executare nr. 167/2009 şi de a preciza dacă s-a renunţat la executare de către creditoare, iar în caz afirmativ să se precizeze dacă s-a încetat executarea şi să depună dovezi în acest sens, sub sancţiunea amenzii judiciare în caz de neconformare.
Faţă de lipsa de procedură cu pârâtul Grigore Patentaşu-Maria şi pentru a se face demersurile necesare aflării actualului domiciliu al acestuia, atât de către reclamantă, cât şi de instanţă, şi pentru a se emite adresă către B.E.J. Volintiru Ştefan cu solicitarea da a înainta actele ce-l vizează pe pârât din dosarele de executare nr. 167/2009 şi nr. 1/780/2010.