I***** P*** A*****
InculpatÎn baza art. 85 alin. 1 din OUG 195/2002 modificată şi republicată, cu aplicarea prevederilor art. 3201 Cod Procedură Penală, condamnă la 1 an închisoare pe inculpatul INDREI PAUL-ADRIAN, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat. În baza art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 modificată şi republicată, cu aplicarea prevederilor art. 3201 Cod Procedură Penală, condamnă la 1 an închisoare pe inculpatul Indrei Paul-Adrian pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. În baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 modificată şi republicată, cu aplicarea prevederilor art. 3201 Cod Procedură Penală, condamnă la 1 an închisoare pe inculpatul Indrei Paul-Adrian pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/litru alcool pur în sânge. În baza art. 33, 34 Cod Penal inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care se va adăuga un spor de 6 luni închisoare, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art. 71 Cod Penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 literele a, cu excepţia dreptului de a alege, şi b Cod Penal. În baza art. 81, 82 şi 71 alineat 5 Cod Penal suspendă condiţionat executarea pedepsei principale şi accesorii pe un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni . Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod Penal. În baza art. 191 Cod Procedură Penală obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Dispune virarea sumei de 200 lei din fondurile MJ în contul BA ARAD. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 26 septembrie 2012.