S*** M***** S**
DebitorA** P******
CreditorI** A****
CreditorB***** M******
CreditorRespinge cererea de trecere la procedura falimentului debitoarei Marbel SRL formulată de creditoarea Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ploieşti reprezentată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş. În baza art.132 din legea 85/2006 închide procedura de reorganizare în urma îndeplinirii tuturor obligaţiilor de plată asumate prin planul confirmat. Dispune reinserţia debitoarei Marbel SRL. În baza art.136 din Legea nr. 85/2006 descarcă lichidatorul judiciar Consorţiul Mit Insolv SPRL şi Mincu şi Asociaţii SPRL de orice îndatorire sau responsabilitate faţă de debitor şi averea sa, faţă de procedură, creditori şi asociat. În temeiul art. 135 din lege se va dispune notificarea sentinţei, Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Ploieşti prin AJFP Argeş şi Oficiului Registrului Comerţului Argeş, în vedere efectuării menţiunii de radiere şi publicare în Buletinul Procedurilor de insolvenţă. În temeiul art. 902 pct. 16 Cod civil, dispune notificarea sentinţei OCPI Argeş în vederea notării în cartea funciară a închiderii procedurii. Cu apel în 30 zile de la comunicare la Curtea de Apel Piteşti. Apelul se depune la Tribunalul Specializat Argeş. Pronunţată la 17.12.2014 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1476/2014 din 17.12.2014Amână pronunţarea la 17.12.2014. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15.12.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.12.2014Dispune citarea creditorilor prin BPI, pentru discutarea propunerii de închidere a procedurii şi de reinserţie a debitorului în rândul societăţilor comerciale Amână cauza şi acordă termen la data de 15.12.2014, completul C2, ora 08.30. Cu drept de apel, o dată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 03.11.2014, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 03.11.2014Ia act de cererea de trecere la procedura falimentului formulată de creditorul bugetar. Acordă un nou termen de judecată pentru a da posibilitatea creditorului bugetar să verifice dacă debitoarea şi-a respectat obligaţiile asumate prin planul de reorganizare şi a achitat la bugetul statului sumele prevăzute în plan. Se citează părţile prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Amână judecarea cauzei la 03.11.2014. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Octombrie 2014.
Incheiere de sedinta din 13.10.2014Ia act că procedura este administrată de consorţiul MIT INSOLV SPRL şi MINCU ŞI ASOCIAŢII SPRL. Ia act de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv raportul trimestrial prevăzut de art. 106 din legea de insolvenţă privind situaţia economico-financiară a debitoarei în reorganizare. Pune în vedere administratorului judiciar să depună la dosar următorul raport trimestrial privind situaţia economico-financiară a debitoarei în reorganizare, vizat de adunarea creditorilor. Amână judecarea cauzei la 13.10.2015. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Mai 2014.
Incheiere de sedinta din 12.05.2014Ia act de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv raportul trimestrial prevăzut de art. 106 din legea de insolvenţă privind situaţia economico-financiară a debitoarei în reorganizare. Pune în vedere administratorului judiciar să depună la dosar următorul raport trimestrial privind situaţia economico-financiară a debitoarei în reorganizare. Amână judecarea cauzei la 12.05.2014. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Ianuarie 2014.
Incheiere de sedinta din 20.01.2014Ia act de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv raportul trimestrial prevăzut de art. 106 din legea de insolvenţă privind situaţia economico-financiară a debitoarei în reorganizare. Pune în vedere administratorului judiciar să depună la dosar următorul raport trimestrial privind situaţia economico-financiară a debitoarei în reorganizare. Amână judecarea cauzei la 20.01.2014. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Septembrie 2013.
Incheiere de sedinta din 30.09.2013Încuviinţează raportul trimestrial depus la dosar de către administratorul judiciar. Pune în vedere administratorului judiciar să depună la dosar următorul raport trimestrial aprobat de adunarea creditorilor. Amână judecarea cauzei la 30.09.2013. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Mai 2013.
Incheiere de sedinta din 27.05.2013Confirmă planul de reorganizare pentru debitorul SC MARBEL SRLPiteşti. Cu apel. Termen 27.05.2013. Pronunţată în şedinţă publică.
Hotarare intermediara 347/2013 din 11.03.2013Amână pronunţarea la 11.03.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.03.2013Încuviinţează raportul de activitate întocmit de către administratorul judiciar şi acordă un nou termen de judecată pentru întocmirea raportului conform art. 59 din lege şi depunerea unui plan de reorganizare a activităţii debitoarei. Amână judecarea cauzei la 04.03.2013. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Ianuarie 2013.
Admite cererea formulată de debitorul SC MARBEL SRL Piteşti pentru deschiderea procedurii generaler de insolvenţă. În temeiul art.32 alin.1 şi art. 107 din Legea privind procedura de insolvenţă, Dispune deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitorului. În baza art.34 din Legea privind procedura insolvenţei; Numeşte administrator judiciar pe CAPI MINCU & ILIESCU care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 20 din lege, cu o retribuţie de 1000 lei şi 10% din valorificarea bunurilor din averea debitorului. În temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenţei; Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului, prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă de pe lângă Tribunalul Argeş, în vederea efectuării menţiunii în temeiul art. 62 din Legea privind procedura insolvenţei, precum şi tuturor băncilor unde debitorul are deschide conturi. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 01.11.2012 Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 16.11.2012 Fixează termenul pentru definitivarea tabelului de creanţe şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 04.12.2012 Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data de 26.11.2012 şi convoacă creditorii debitorului. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii debitorului de către lichidatorul judiciar. În temeiul art. 4 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Raportul prevăzut de art. 59 din Legea privind procedura insolvenţei va fi depus până la data de 07.01.2013 Acordă termen de judecată la 07.01.2013 Definitivă şi executorie. Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 01.10.2012 la Tribunalul Specializat Argeş.