K** V*****
IntimatK** E****
IntimatS* D* A***** S**
RecurentS* S******* C***** S**
RecurentAdmite excepţia nulităţii recursurilor, invocată de intimaţii K. V. şi K. E.Anulează recursurile declarate de recurentele S.C. D. A. S.R.L. şi S.C. S. C. S.R.L., în contradictoriu cu intimaţii K. V. şi K. E., împotriva sentinţei civile nr. 20232/2011 pronunţată la 19.12.2011 în dosarul nr. 13377/211/2009 de către Judecătoria Cluj-Napoca.Obligă recurentele la plata către intimaţi a sumei de 6910 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă.Pronunţată în şedinţă publică azi, 26.11.2012.
Dispune, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele încheierii de şedinţă din 22.10.2012 în sensul că acestea vor avea următorul conţinut: „având în vedere faptul că unul dintre capetele cererii iniţiale a fost desfiinţarea contractului de închiriere încheiat între părţi, a cărui valoare a fost stabilită la sub 100.000 lei, acesta fiind precizat în sensul obligării pârâtei la predarea posesiei imobilului la expirarea termenului stabilit prin contract, acest din urmă capăt de cerere având acelaşi efect cu celălalt capăt de cerere asupra căruia s-a pronunţat prima instanţă, iar celălalt capăt de cerere este unul neevaluabil în bani, având ca obiect evacuarea pârâtei din imobil, precum şi prevederile art. 282/1 C.pr.civ.” Pronunţată în şedinţă publică azi, 20.11.2012.
Recalifica in recurs calea de atac