S* B*** I***** S** P*** L********* R******* I********* S********** S***
DebitorD******* S******
CreditorAprobă raportul lichidatorului judiciar . În temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune închiderea procedurii insolvenţei debitorului SC Best Instal SRL . Dispune radierea debitorului din registrul comerţului. În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenţei, descarcă pe administratorul judiciar/lichidator de orice îndatoriri şi responsabilităţi, cu excepţia celor ce derivă din soluţionarea irevocabilă a cererii de antrenare a răspunderii materiale a fostului administrator (menţiune valabilă doar în situaţia în care cererea de antrenare nu a fost soluţionată, a fost soluţionată dar este în termenul de declarare a recursului sau se află în curs de soluţionare a căii de atac). În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune notificarea prezentei sentinţe Direcţiei Teritoriale a Finanţelor Publice şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava, pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. În temeiul art. 4 alin. 4 şi 5 din Legea nr. 85/2006, aprobă în parte onorariul cuvenit administratorului jduiciar, în cuantum de 2000 lei. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică.
Hotarare 884/2013 din 24.05.2013Amână judecarea cauzei la 24.05.2013
Incheiere de sedinta din 12.04.2013Amână judecarea cauzei la 12 aprilie 2013.
Incheiere de sedinta din 28.01.2013Admite cererea. Deschide procedura simplificată de insolvenţă. Numeşte lichidator pe RECOVERY INSOLVENCY SPECIALISTS SPRL. Termen la 28.01.2013.
Hotarare intermediara 2180/2012 din 23.11.2012