I******* C*********
InculpatÎn baza art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 Rep, cu aplicarea art. 13 C.pen în referire la prevederile art. 320 indice 1 din Legea nr. 202/2010, condamnă pe inculpatul I******* C*********, la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. În baza art. 71 C.pen, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit.a teza a II-a şi b C.pen, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie. În baza art. 81 C.pen, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 8 luni, stabilite conform art. 82 C.pen. Potrivit art. 359 C.pr.pen, atrage atenţia inculpatului asupra dispoz art. 83 C.pen. În baza art. 71 alin. 5 C.pen, suspendă pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 8 luni, măsura interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit.a teza a II-a şi b C.pen, dispusă în baza art. 71 C.pen. În baza art. 191 alin. 1 C.pen obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, urmând ca suma de 200 lei reprezentând c/v onorariu avocat din oficiu, să fie avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare.
Amână pronunţarea la data de 06.04.2012
Pentru lipsa de procedură cu inculpatul, amâna cauza