P**** V*****
ReclamantB**** M****
PârâtIa act de achiesarea pârâtului la pretenţiile reclamantului. Respinge cererea de obligare a pârâtului la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Hotarare 107/2013 din 25.01.2013Amână pronunţarea la data de 25.01.2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.01.2013Incuviinţează probele propuse de către reclamant, prin apărător, înscrisuri, interogatoriu, testimonială cu doi martori, luând act de faptul că o parte din înscrisurile de care reclamantul înţelege să le folosească au fost deja depuse la dosar. Pune în vedere reclamantului, ca în termen legal, cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată, să depună la dosar înscrisurile de care înţelege să se folosească, sub sancţiunea prevăzută de articolul 170 din Codul de procedură civilă şi să depună în termen de 5 zile lista cu numele şi adresele martorilor propuşi spre a fi citaţi, sub aceeaşi sancţiune, aducându-i la cunoştinţă posibilitatea prezentării martorilor, sub sancţiunea prevăzută de articolul 170 Cod procedură civilă. Se va cita pârâtul, cu menţiunea “ la interogatoriu”. Reclamantul nu se va mai cita întrucât primeşte termen în cunoştinţă, conform prevderilor articolului 153 din Codul de procedură civilă. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 21.01.2013.