D***** N******
InculpatG**** I************
InculpatD******** A*******
InculpatO***** S***** B*******
Parte vătămatăC****** R*****
Parte vătămatăÎn baza art. 108 al.1 lit.a şi al.2 lit.a din legea nr.46/2008, cu aplicarea art.3201 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul D***** N******, , la o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier naţional. În baza art. 71 alin. 1 si 2 C.pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a doua si b) C.pen., pe durata pedepsei principale. În baza art. 110 al.1 lit.a şi al.2 lit.a din legea nr.46/2008, cu aplicarea art.3201 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul D***** N******, , la o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier naţional. În baza art. 71 alin. 1 si 2 C.pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a doua si b) C.pen., pe durata pedepsei principale. În baza art.33 lit.a C.pen. şi art.34 al.1 lit.b C.pen. contopeşte pedeapsa de 8 luni închisoare şi pedeapsa de 8 luni închisoare aplicate prin prezenta sentinţă penală, inculpatul urmând a executa în final pedeapsa cea mai grea, respectiv 8 luni închisoare. În baza art. 71 alin. 1 si 2 C.pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a doua si b) C.pen., pe durata pedepsei principale. În baza art. 81 alin. 1 C.pen., dispune suspendarea condiţionata a executării pedepsei principale pe un termen de încercare de 2 ani şi 8 luni, stabilit conform art. 82 C.pen. În baza art. 71 alin. 5 C.pen., suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei. În baza art. 359 C.p.p., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen., privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 108 al.1 lit.a şi al.2 lit.a din legea nr.46/2008, cu aplicarea art.3201 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul GOIMĂ IONEL NICUŞOR, , la o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier naţional. În baza art. 71 alin. 1 si 2 C.pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a doua si b) C.pen., pe durata pedepsei principale. În baza art. 110 al.1 lit.a şi al.2 lit.a din legea nr.46/2008, cu aplicarea art.3201 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul GOIMĂ IONEL NICUŞOR, , la o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier naţional. În baza art. 71 alin. 1 si 2 C.pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a doua si b) C.pen., pe durata pedepsei principale. În baza art.33 lit.a C.pen. şi art.34 al.1 lit.b C.pen. contopeşte pedeapsa de 8 luni închisoare şi pedeapsa de 8 luni închisoare aplicate prin prezenta sentinţă penală, inculpatul urmând a executa în final pedeapsa cea mai grea, respectiv 8 luni închisoare. În baza art. 71 alin. 1 si 2 C.pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a doua si b) C.pen., pe durata pedepsei principale. În baza art. 81 alin. 1 C.pen., dispune suspendarea condiţionata a executării pedepsei principale pe un termen de încercare de 2 ani şi 8 luni, stabilit conform art. 82 C.pen. În baza art. 71 alin. 5 C.pen., suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei. În baza art. 359 C.p.p., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen., privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 108 al.1 lit.a şi al.2 lit.a din legea nr.46/2008, cu aplicarea art.3201 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul D******** A*******, , la o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier naţional. În baza art. 71 alin. 1 si 2 C.pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a doua si b) C.pen., pe durata pedepsei principale. În baza art. 110 al.1 lit.a şi al.2 lit.a din legea nr.46/2008, cu aplicarea art.3201 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul D******** A*******, , la o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier naţional. În baza art. 71 alin. 1 si 2 C.pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a doua si b) C.pen., pe durata pedepsei principale. În baza art.33 lit.a C.pen. şi art.34 al.1 lit.b C.pen. contopeşte pedeapsa de 8 luni închisoare şi pedeapsa de 8 luni închisoare aplicate prin prezenta sentinţă penală, inculpatul urmând a executa în final pedeapsa cea mai grea, respectiv 8 luni închisoare. În baza art. 71 alin. 1 si 2 C.pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a doua si b) C.pen., pe durata pedepsei principale. În baza art. 81 alin. 1 C.pen., dispune suspendarea condiţionata a executării pedepsei principale pe un termen de încercare de 2 ani şi 8 luni, stabilit conform art. 82 C.pen. În baza art. 71 alin. 5 C.pen., suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei. În baza art. 359 C.p.p., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen., privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 346 alin. 1 Cod procedura penala şi art. 14 Cod procedura penala raportate la art. 998 si urm. Cod civil, admite acţiunea civila formulata de partea civila C****** R***** şi obligă în solidar pe inculpatii D***** N******, Goimă Ionel Nicuşor şi D******** A******* la plata către aceasta a sumei de 928,72 lei. În baza art. 191 alin. 1, obligă inculpatul D***** N****** la plata a 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 191 alin. 1, obligă inculpatul Goimă Ionel Nicuşor la plata a 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 191 alin. 1, obligă inculpatul D******** A******* la plata a 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul apărătorilor din oficiu care au asigurat asistenţa juridică a inculpaţilor se va avansa din fondurile MJ către Baroul Ilfov. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 30.05.2013.
Hotarare 272/2013 din 30.05.2013la data de 30.05.2013
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.05.2013la data de 27.05.2013
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.05.2013la data de 22.05.2013
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.05.2013la data de 20.05.2013
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.05.2013la data de 08.05.2013
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.04.2013la data de 25.04.2013
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.04.2013la data de 18.04.2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.04.2013Faţă de lipsa inculpatului D***** N******.
Incheiere de sedinta din 20.02.2013Pentru a se cita partea civilă cu menţiunea de a preciza pretenţiile civile.
Pentru a se cita părtile civile cu menţiunea de a preciza dacă se constituie părti civile în cauză.