P*** M***** C* D*** A***
PetentI** M****
IntimatAdmite excepţia tardivităţii plângerii, invocată de către instanţă din oficiu. Respinge plângerea
Hotarare 3321/2013 din 11.04.2013Amână pronunţarea pentru data de 11.04.2013.
Incheiere de sedinta din 04.04.2013- admite cererea de amânare formulată de către petent, sens în care acordă un nou termen de judecată, pentru a-i da posibilitatea acestuia să se prezinte în faţa instanţei, în vederea susţinerii plângerii contravenţionale formulate; - dispune comunicarea către petent a unui exemplar din înscrisurile depuse pentru acest termen de judecată de către intimat; - reia procedura de citare cu petentul, cu un exemplar din materialul probator înaintat la dosarul cauzei de către intimat; - reia procedura de citare cu intimatul, cu menţiunea ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 27 din OG nr. 2/2001, până la următorul termen de judecată să depună la dosarul cauzei dovada comunicării către petent a procesului verbal de contravenţie seria CC nr. 8515687/18.02.2011, respectiv atestatul de operator radar al agentului Gabor Silviu. Stabileşte termen de judecată la data de 4 aprilie 2013.
Incheiere de sedinta din 07.03.2013