S* S** B** T**** S**
ReclamantI*** I****
PârâtI*** T***
PârâtAdmite sesizarea In baza art. 248 Cod proc. civila Constata perimata cererea Cu drept de recurs in termen de 5 zile de la pronuntare
Hotarare din 10.06.2015Suspenda judecata în baza art 155 indice 1 CPC. Cu recurs
Incheiere suspendare din 02.04.2014Ia act de cele învederate de către pârât. Încuviinţează cererea de amânarea formulată de către reprezentantul convenţional al reclamantei. Proroga discutarea cererii de repunere pe rol, cu atenţionarea reclamantei că prin încheierea din 11.09.2013, i-a fost pus în vedere de către instanţă, să depună la dosar o serie de înscrisuri, să facă demersurile necesare pentru a le obţine şi să le depună la dosar, sub sancţiunea prevăzută de articolul 155 din Codul de procedură civilă Se repeta procedura de citare cu pârâta I*** I****, conform dispozitiilor articolului 85-100 Cod proc civ. Nu se citează reclamanta şi pârâtul I*** T*** care au termen în cunoştinţă, conform dispozitiilor articolului 153 Cod procedură civilă. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 02.04.2014
Incheiere de sedinta din 12.03.2014În temeiul articolului 108 indice 1 alineatul 2 litera f din Codul de procedură civilă, sancţionează judiciar cu suma de 250 lei grefierul de şedinţă Oprea Bogdan întrucât s-a provocat întârzierea judecăţii cauzei. Se comunică, în copie, prezenta încheiere de şedinţă persoanei sancţionate. Pune în vedere reclamantei, prin reprezentant, să depună la dosar anexa 24 emisa de pe urma defunctului Ilie Gheorghe. Se repeta procedura de citare cu pârâta I*** I****, conform dispozitiilor articolului 85-100 Cod proc civ. Nu se citează reclamanta şi pârâtul I*** T*** care au termen în cunoştinţă, conform dispozitiilor articolului 153 Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 12.03.2014
Incheiere de sedinta din 12.02.2014Incuviinteaza cererea de amanare a judecarii cauzei formulata de catre reclamanta prin reprezentant, pentru lipsa de procedură cu pârâta I*** I****. Pune in vedere reclamantei prin reprezentant, sa depuna la dosar anexa 24 emisa de pe urma defunctului Ilie Gheorghe si acte de stare civila ale paratilor. Se repeta procedura de citare cu parata I*** I****, care nu are termen in cunostinta, conform dispozitiilor art. 85-100 Cod proc civ. Nu se mai citeaza reclamanta si paratii I*** T*** care au termen in cunostinta, conform dispozitiilor art, 153 Cod proc civ. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 12.02.2014 Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15.01.2014.
Incheiere de sedinta din 15.01.2014Incuviinteaza cererea de amanare a judecarii cauzei formulata de catre reclamanta prin reprezentant, pentru a achita taxa judiciara de timbru in suma de 50, lei pentru repunerea cauzei pe rol. Se solicita grefierului sef al instantei, sa depuna la dosar originalul chitantei sub semnatura privata incheiata intre partile din prezenta cauza. Pune in vedere reclamantei prin reprezentant, sa depuna la dosar anexa 24 emisa de pe urma defunctului Ilie Gheorghe si acte de stare civila ale paratilor. Se repeta procedura de citare cu parata I*** I****, care nu are termen in cunostinta, conform dispozitiilor art. 85-100 Cod proc civ. Nu se mai citeaza reclamanta si paratii I*** T*** care au termen in cunostinta, conform dispozitiilor art, 153 Cod proc civ. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 15.01.2014.
Incheiere de sedinta din 04.12.2013In baza art. 242 alin.1, pct.2 Cod proc civ. Suspenda judecata cauzei Cu drept de recurs pe toata durata suspendarii judecarii procesului. Pronuntata in sedinta publica azi, 16.10.2013.
Incheiere suspendare din 16.10.2013În conformitate cu dispoziţiile art.129 alin. 5 C.proc. civ., instanta din oficiu apreciaza necesar a se intocmi in cauza raportul de expertiza tehnica judiciara specialitatea topo cadastru, de a se administra interogatoriul paratei I*** I****, precum si ca reclamanta sa depuna la dosar inscrisuri. Pune în vedere reclamantei, prin mandatar conventional să depună la dosarul cauzei extras de carte funciară sau certificat de sarcini emise de O.C.P.I. Dâmboviţa, precum şi certificatul de atestare fiscală emis de primăria de la locul situaţiunii imobilului, potrivit art.3 indice 2, alin.1 din Legea nr.146/1997. Pune în vedere reclamantei, prin mandatar conventional să depună la dosarul cauzei interogatoriile pentru a fi administrate pârâtilor la proximul termen de judecată sub sancţiunea decăderii din probă. Se revine cu adresa catre expertul Sisu Viorel Lucian desemnat la termenul de judecata din data de 14.11.2012 sa intocmeasca raportul de expertiza tehnica judiciara de specialitate topo-cadastru, ce se va aviza de către O.C.P.I. Dâmboviţa, potrivit art.3 indice 2, alin.3 din Legea nr.146/1997. Expertul va proceda la efectuarea unei expertize tehnice judiciare specialitatea topografie, avizata de către O.C.P.I. Dâmboviţa, potrivit art.3 indice 2, alin.3 din Legea nr.146/1997, cu obiectivele: 1. sa identifice terenul în litigiu, in raport de actele si lucrarile dosarului; 2. sa intocmeasca schiţa de amplasament cu indicarea vecinătăţilor, urmand ca raportul de expertiza sa fie depus la dosar cu respectarea termenului prev de art. 209 alin.1 Cod proc.civ. Se citeaza parata Ilie Maria care nu are termen in cunostinta, in conformitate cu prevederile art.85-100 Cod proc civ, cu menţiunea la interogatoriu, iar in situatia in care nu se poate prezenta din motive de sanatate sa depuna la dosar acte medicale din continutul carora sa reiasa imposibilitatea de prezentare . Pune in vedere reclamantei prin mandatar conventional, sa depuna la dosar originalul inscrisului sub semnatura privata denumit”chitanta”, anexa 24 dupa defunctul Ilie Gheorghe si acte de stare civila ale paratilor. Nu se mai citeaza reclamanta si paratul I*** T*** care au termen în cunoştinţă, conform art.153 Cod proc.civ. Amana cauza si acordă termen de judecată la data de 16.10.2013. Cu cale de atac odata cu fondul cauzei.
Incheiere de sedinta din 11.09.2013In temeiul art.242 alin.(1) pct.2 Cod procedură civilă suspenda judecata cauzei. Cu recurs pe toata durata suspendarii. Pronuntata in sedinta publica, azi, 06.03.2013.
Incheiere suspendare din 06.03.2013Ia act că pârâţii nu sunt prezenţi la acest termen în vederea administrării probei cu interogatoriul. Se va reveni cu adresă către expertul desemnat pentru a se prezenta la sediul instanţei in vederea studierii lucrărilor dosarului, pentru efectuarea lucrării de expertiza ordonata, cu următoarele obiective: identificarea terenului în litigiu, stabilirea vecinătăţilor, măsurarea terenului si delimitarea lungimii fiecărei laturi, lucrarea de expertiză să fie întocmită folosind aparatul teodolit, iar acesta să poarte avizul OCPI Dâmboviţa, cu atenţionarea expertului asupra disp. art. 208 si a termenului prevăzut de art. 209 din Cod de procedură civilă. Pune în vedere reclamantei, prin apărător, să depună la dosar chitanţa privind achitarea onorariului pentru expert, sub sancţiunea suspendării cauzei potrivit art.155 indice 1 Cod de procedură civilă. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 06.03.2013 pentru când se vor cita pârâţii cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16.01.2013.
Incheiere de sedinta din 16.01.2013Încuviinţează proba cu înscrisuri solicitate de reclamantă,prin reprezentant. Din oficiu, în baza rolului activ, dispune citarea pârâţilor cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu. Desemnează, conform art. 202 alin. 1 Cod de procedură civilă,prin tragere la sorti, expert Sişu Viorel Lucian, specialitatea topo-cadastru cu un onorariu de 700 lei care va fi achitat de către reclamantă. Stabileşte obiectivele expertizei tehnice judiciare specialitatea topografie ca fiind : identificarea terenului în litigiu , stabilirea vecinătăţilor, măsurarea terenului si delimitarea lungimii fiecărei laturi, lucrarea de expertiză să fie întocmită folosind aparatul teodolit, iar acesta să poarte avizul OCPI Dâmboviţa. Se va emite adresă către expertul desemnat pentru a se prezenta la sediul instanţei in vederea studierii lucrărilor dosarului, pentru efectuarea lucrării de expertiza ordonata, cu următoarele obiective: identificarea terenului în litigiu, stabilirea vecinătăţilor, măsurarea terenului si delimitarea lungimii fiecărei laturi, lucrarea de expertiză să fie întocmită folosind aparatul teodolit, iar acesta să poarte avizul OCPI Dâmboviţa, cu atenţionarea expertului asupra disp. art. 208 si a termenului prevăzut de art. 209 din Cod de procedură civilă. Pune în vedere reclamantei, prin apărător, să depună la dosar in termen de 5 zile, chitanţa privind achitarea onorariului pentru expert, sub sancţiunea suspendării cauzei potrivit art.155 indice 1 Cod de procedură civilă. Pune în vedere reclamantei, prin apărător, să depună la dosar chitanţa încheiată între părţi în original şi certificatul fiscal şi certificatul de sarcini privind terenul în litigiu. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 16.01.2013 pentru când se vor cita pârâţii cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14.11.2012.
Pune în vedere reclamantei, prin mandatar convenţional, să depună la dosar chitanţa privind achitarea taxei judiciare de timbru în original şi să depună listă cu moştenitorii defunctului Ilie Gheorghe Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 14.11.2012 pentru reclamanta are termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03.10.2012.