P******** D* P* L**** J********** B*******
RecurentH********** A** M****
Recurent InculpatA***** O*** R*****
Intimat Parte civilăAdmite recursurile declarate de P******** D* P* L**** J********** B******* şi de inculpata H********** A** M**** împotriva sentinţei penale nr. 2520/18.11.2011 pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosarul nr. 13928/193/2011. Casează în parte sentinţa penală recurată şi în rejudecare: În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatei H********** A** M**** pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 6 luni, stabilit conform art. 82 al. 1 Cod penal. Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83, 84 Cod penal. Face aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. 5 Cod penal. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale recurate, care nu sunt contrare prezentei decizii. Cheltuielile judiciare din recurs avansate de către stat rămân în sarcina acestuia, inclusiv suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpată, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 27.03.2012.
Amână pronunţarea la data de 27.03.2012. Pronunţată în şedinţa publică din 19.03.2012.