S********* R***** D* R*************
ReclamantM**** S S**
PârâtAdmite în parte cererea reclamantei în contradictoriu cu pârâta . Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 258,61 lei reprezentând 230 lei contravaloarea taxei pentru serviciul public de radiodifuziune aferentă perioadei ianuarie 2010-septembrie 2010, noiembrie 2010-iunie 2011, august 2011-decembrie 2011 şi 28,61 lei penalităţi de întârziere. Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Hotarare 2036/2013 din 19.03.2013Pune în vedere reprezentantului pârâtei să detalieze excepţia de neconstituţionalitate invocată prin întâmpinare, ce invocă exact şi ce articol de lege s-ar încălca prin aceste dispoziţii legale. Amână judecarea cauzei la data de 19.03.2013 C6, pentru când revine cu adresă către reclamantă, cu solicitarea de a comunica la dosarul instanţei contractul de mandat încheiat cu SC FFEE ELECTRICA FURNIZARE TRANSILVANIA SUD SA, conform art. 5 alin. 1 din HG nr. 977/2003. Dată şi citită în şedinţă publică azi, 12.02.2013.
Incheiere de sedinta din 12.02.2013pentru comunicarea întâmpinării şi pentru a se depune contractul de mandat cu Electrica, precum şi contractul de furnizare a energiei electrice
Incheiere de sedinta din 08.01.2013