T**** M*******
ContestatorI************ P******* J******** C************
IntimatAdmite plângerea contravenţională formulată de petentul T**** M*******. În temeiul disp. art. 34 alin 1 coroborate cu prevederile art. 10 din OG 2/2001 anulează procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor seria PA nr. 0411308 încheiat la 09.08.2012 de I.P.J. Caraş-Severin – Postul de Politie Rurala Nr. 8 Oravita si exonerează petenta de la plata amenzii contravenţionale în cuantum de 2000 lei. Fara cheltuieli de judecată. Cu recurs in 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 29.10.2012.
Admite cererea de amânare a cauzei formulată în scris de organul constatator în vederea formulării apărării şi depunerii întâmpinării. Încuviinţează petentei proba testimonială în dovedirea motivelor invocate în plângere . Pune în vedere petentei să indice adresa martorilor Băncilă Ionuţ şi Truia Domiţian, în termen de 5 zile, prin Serviciul Registratură, pentru a fi citaţi, sau să îi prezinte personal, sub sancţiunea decăderii din probă. Acordă termen de judecată la data de 29 octombrie 2012, termen cunoscut de părţi. Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 octombrie 2012.