P******** D* P* L**** J********** U*******
RecurentM**** Ş*****
Recurent Intimat - InculpatA**** V*****
Recurent Intimat - InculpatA**** L********
Recurent Intimat - InculpatM**** T****
Recurent Intimat - InculpatRespinge ca neîntemeiată cererea de îndreptare a eroarii materiale. Cu apel în 10 zile de la comunicare. pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.05.2016.
Incheiere indreptare eroare materiala din 16.05.2016Hot.pen.336. În baza art. 334 C.p.p. respinge ca neîntemeiate cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de către inculpaţi prin apărători. Admite cererea de îndreptare a erorii materiale, formulată de către inculpatul M**** Ş*****, prin apărător. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în încheierea din data de 13.11.2012, fila 4, paragraful 5, în sensul că cererea a fost formulată de către inculpatul M**** Ş*****, iar nu de inculpatul M**** T****, cum din eroare s-a trecut. I. În baza art. 192 al. 2 C.p. cu aplicarea art. 75 lit. c C.p. condamnă pe inculpatul M**** Ş***** la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu. În baza art. 189 al. 2 C.p. cu aplicarea art. 75 lit. c C.p. condamnă pe acelaşi inculpat, la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal în dauna părţii vătămate Lecatzas Maria Luisa. În baza art. 189 al. 2 C.p. cu aplicarea art. 75 lit. c C.p. condamnă pe acelaşi inculpat, la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal în dauna părţii vătămate Seceleanu Alina Mihaela. În baza art. 189 al. 2 C.p. cu aplicarea art. 75 lit. c C.p. condamnă pe acelaşi inculpat, la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal în dauna părţii vătămate Stănescu Despina. În baza art. 194 al. 1 C.p. condamnă pe acelaşi inculpat, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj. În baza art. 33,34 C.p. aplică inculpatului M**** Ş***** pedeapsa cea mai grea, respectiv cea de 7 ani închisoare . În baza art. 71 C.p. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b C.p. În baza art. 64,65 C.p. rap. la art. 53 C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi b C.p. pe o durată de 2 ani de la executarea pedepsei principale. În baza art. 88 C.p. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive de la 31 octombrie 2011 la zi. II. În baza art. 217 al. 1 C.p. condamnă pe inculpatul A**** V***** la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere în dauna părţii vătămate Romaniuc Elisabeta. În baza art. 217 al. 1 C.p. condamnă pe acelaşi inculpat, la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere în dauna părţii vătămate Romaniuc Dan. În baza art. 189 al. 2 C.p. cu aplicarea art. 75 lit. c C.p. condamnă pe acelaşi inculpat, la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal în dauna părţii vătămate Lecatzas Maria Luisa. În baza art. 189 al. 2 C.p. cu aplicarea art. 75 lit. c C.p. condamnă pe acelaşi inculpat, la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal în dauna părţii vătămate Seceleanu Alina Mihaela. În baza art. 189 al. 2 C.p. cu aplicarea art. 75 lit. c C.p. condamnă pe acelaşi inculpat, la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal în dauna părţii vătămate Stănescu Despina. În baza art. 334 C.p.p. schimbă încadrarea juridică a faptei de lipsire de libertate în mod ilegal reţinute în sarcina inculpatului A**** V***** ca fiind săvârşită în dauna părţii vătămate Romaniuc Dan din art. 189 al. 2 C.p. cu aplic. art. 75 lit. c C.p. în art. 189 al. 2 C.p. În baza art. 189 al. 2 C.p. condamnă pe acelaşi inculpat, la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal în dauna părţii vătămate Romaniuc Dan. În baza art. 334 C.p.p. schimbă încadrarea juridică a faptelor de şantaj reţinute în sarcina inculpatului A**** V***** ca fiind săvârşite în dauna părţilor vătămate Romaniuc Elisabeta, Romaniuc Mariana şi Fănica Silvia prin eliminarea art. 41 C.p. În baza art. 334 C.p.p. schimbă încadrarea juridică a faptei de violare de domiciliu din data de 14.01.2010 reţinute în sarcina inculpatului A**** V***** prin adăugarea art. 75 lit. c C.p. În baza art. 192 al. 2 C.p. cu aplicarea art. 75 lit. c C.p. condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu din data de 14.01.2010. În baza art. 192 al. 2 C.p. condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu din data de 09.07.2009. În baza art. 192 al. 2 C.p. condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu în dauna părţii vătămate Fănică Silvia. În baza art. 194 al. 1 C.p. condamnă pe acelaşi inculpat, la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în dauna părţii vătămate Romaniuc Elisabeta. În baza art. 194 al. 1 C.p. condamnă pe acelaşi inculpat, la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în dauna părţii vătămate Romaniuc Mariana. În baza art. 194 al. 1 C.p. condamnă pe acelaşi inculpat, la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în dauna părţii vătămate Fănică Silvia. În baza art. 194 al. 1 C.p. cu aplicarea art. 41 al. 2 C.p. condamnă pe acelaşi inculpat, la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în formă continuată în dauna părţii vătămate Romaniuc Dan. În baza art. 33,34 C.p. aplică inculpatului A**** V***** pedeapsa cea mai grea, respectiv cea de 7 ani şi 6 luni închisoare . În baza art. 71 C.p. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b C.p. În baza art. 64,65 C.p. rap. la art. 53 C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi b C.p. pe o durată de 3 ani de la executarea pedepsei principale. În baza art. 88 C.p. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive de la 31 octombrie 2011 la zi. III. În baza art. 194 al. 1 C.p. cu aplicarea art. 41 al. 2 C.p. condamnă pe inculpatul A**** L******** la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în formă continuată în dauna părţii vătămate Romaniuc Dan. În baza art. 194 al. 1 C.p. cu aplicarea art. 41 al. 2 C.p. condamnă pe acelaşi inculpat, la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în formă continuată în dauna părţii vătămate Romaniuc Elisabeta. În baza art. 189 al. 2 C.p. condamnă pe acelaşi inculpat, la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal. Constată că aceste infracţiuni sunt concurente cu cele pentru care inculpatul A**** L******** a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 201 din data de 14.10.2010 a Judecătoriei Urziceni, definitivă prin decizia penală nr. 9/A/17.01.2011 a Tribunalului Ialomiţa şi decizia penală nr. 470/2011 a Curţii de Apel Bucureşti. În baza art. 86 ind. 5 C.p. rap. la art. 85 al. 1 C.p. anulează suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare aplicate inculpatului prin sentinţa mai sus arătată. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 201 din data de 14.10.2010 a Judecătoriei Urziceni în pedepsele componente de 2 ani închisoare şi 3 luni închisoare. În baza art. 86 ind. 5 C.p. rap. la art. 85 al. 1 C.p. contopeşte pedepsele indicate mai sus cu pedepsele principale aplicate prin prezenta sentinţă în pedeapsa cea mai grea de 7 ani şi 6 luni închisoare . În baza art. 88 C.p. deduce din pedeapsa mai sus arătată perioada reţinerii şi arestării preventive de la 26.07.2010 la 14.10.2010 şi de la 31 octombrie 2011 la zi. În baza art. 71 C.p. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b C.p. În baza art. 64,65 C.p. rap. la art. 53 C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi b C.p. pe o durată de 3 ani de la executarea pedepsei principale. IV. În baza art. 134 din L. 302/2004 rep. dispune recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârii penale din 18.05.2005 pronunţate de către Tribunalul Corecţional din Bordeaux împotriva inculpatului M**** T****. În baza art. 334 C.p.p. schimbă încadrarea juridică a faptelor de şantaj reţinute în sarcina inculpatului M**** T**** în sensul că în cauză sunt incidente şi dispoziţiile art. 37 lit. b C.p. În baza art. 194 al. 1 C.p. cu aplic. art. 37 lit. b C.p. condamnă pe inculpatul M**** T**** la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în dauna părţii vătămate Lecatzas Panait. În baza art. 194 al. 1 C.p. cu aplic. art. 37 lit. b C.p. condamnă pe acelaşi inculpat, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în dauna părţii vătămate Vlăsceanu Sesilia. În baza art. 194 al. 1 C.p. cu aplic. art. 37 lit. b C.p. condamnă pe acelaşi inculpat, la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în dauna părţii vătămate Fănica Silvia. În baza art. 33,34 C.p. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv cea de 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art. 88 C.p. deduce din pedeapsa mai sus arătată perioada reţinerii şi arestării preventive de la 31 octombrie 2011 la zi. În baza art. 71 C.p. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b C.p. V. În baza art. 26 C.p. rap. la art. 189 al. 2 C.p. condamnă pe inculpatul ANDREI GABRIEL la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal. În baza art. 26 C.p. rap. la art. 194 al. 1 C.p. condamnă pe acelaşi inculpat, la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la şantaj. În baza art. 33, 34 C.p. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv cea de 7 ani închisoare. În baza art. 71 C.p. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b C.p. În baza art. 64,65 C.p. rap. la art. 53 C.p. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi b C.p. pe o durată de 2 ani de la executarea pedepsei principale. În baza art. 88 C.p. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive de la 31 octombrie 2011 la zi. VI. În baza art. 334 C.p.p. schimbă încadrarea juridică a faptei de violare de domiciliu reţinută în sarcina inculpatei Moise Virginia prin adăugarea art. 75 lit. c C.p. În baza art. 192 al. 2 C.p. cu aplicarea art. 75 lit. c C.p., art. 74 al. 1 lit. a C.p. şi art. 76 al. 1 lit. c C.p. condamnă pe inculpata MOISE VIRGINIA la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu. În baza art. 189 al. 2 C.p. cu aplicarea art. 75 lit. c C.p., art. 74 al. 1 lit. a C.p. şi art. 76 al. 1 lit. b C.p. condamnă pe aceeaşi inculpată, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal în dauna părţii vătămate Lecatzas Maria Luisa. În baza art. 189 al. 2 C.p. cu aplicarea art. 75 lit. c C.p., art. 74 al. 1 lit. a C.p. şi art. 76 al. 1 lit. b C.p. condamnă pe aceeaşi inculpată, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal în dauna părţii vătămate Seceleanu Alina Mihaela. În baza art. 189 al. 2 C.p. cu aplicarea art. 75 lit. c C.p., art. 74 al. 1 lit. a C.p. şi art. 76 al. 1 lit. b C.p. condamnă pe aceeaşi inculpată, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal în dauna părţii vătămate Stănescu Despina. În baza art. 33,34 C.p. aplică inculpatei Moise Virginia pedeapsa cea mai grea, respectiv cea de 3 ani închisoare . În baza art. 86 ind. 1 şi art. 86 ind. 2 C.p. suspendă executarea pedepsei principale aplicate inculpatei pe un termen de încercare de 6 ani, sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ialomiţa. În baza art. art.86 ind.3 Cod penal dispune ca inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, pe durata termenului de încercare: a)să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ialomiţa; b)să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea aceluiaşi serviciu; c)să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă aceluiaşi serviciu; d)să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă aceluiaşi serviciu; În baza art. art.86 ind. 3 Cod penal dispune ca inculpata să se supună obligaţiei de a nu intra în legătură cu părţile vătămate Lecatzas Maria Luisa, Stănescu Despina şi Seceleanu Alina Mihaela. În baza art.359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal, art. 84 C.p., art.86 ind. 4 Cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării şi face cunoscute inculpatei măsurile de supraveghere şi obligaţia la care este supusă. În baza art. 71 C.p. interzice inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b C.p. În baza art. 71 alin. 5 C.p., suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. În baza art. 350 C.p.p. menţine starea de arest a inculpaţilor M**** Ş*****, A**** V*****, A**** L********, M**** T**** şi Andrei Gabriel. Ia act că partea partea vătămată Stănescu Carmen Despina nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 346 rap. la art. 14 C.p.p. rap. la art. 998, 999, 1003 Cod Civil admite în parte acţiunea civilă formulată de către partea civilă Seceleanu Alina Mihaela şi obligă în solidar pe inculpaţii M**** Ş*****, A**** V***** şi Moise Virginia să plătească acestei părţi civile suma de 15000 euro, în echivalentul în lei la cursul BNR din data plăţii, cu titlu de daune morale. În baza art. 346 rap. la art. 14 C.p.p. rap. la art. 998, 999, 1003 Cod Civil admite în parte acţiunea civilă formulată de către partea civilă Lecatzas Maria Luiza, prin reprezentant Seceleanu Alina Mihaela şi obligă în solidar pe inculpaţii M**** Ş*****, A**** V***** şi Moise Virginia să plătească acestei părţi civile suma de 20000 euro, în echivalentul în lei la cursul BNR din data plăţii, cu titlu de daune morale. În baza art. 346 rap. la art. 14 C.p.p. rap. la art. 998, 999 Cod Civil admite în parte acţiunea civilă formulată de către partea civilă Romaniuc Mariana şi obligă pe inculpatul A**** V***** să plătească acestei părţi civile suma de 2000 euro, în echivalentul în lei la cursul BNR din data plăţii, cu titlu de daune morale. În baza art. 346 rap. la art. 14 C.p.p. rap. la art. 998, 999 Cod Civil admite în parte acţiunea civilă formulată de către partea civilă Romaniuc Elisabeta. Obligă pe inculpatul A**** V***** să plătească către partea civilă Romaniuc Elisabeta suma de 5000 euro, în echivalentul în lei la cursul BNR din data plăţii, cu titlu de daune morale. Obligă pe inculpatul A**** L******** să plătească către partea civilă Romaniuc Elisabeta suma de 15000 euro, în echivalentul în lei la cursul BNR din data plăţii, cu titlu de daune morale. În baza art. 346 rap. la art. 14 C.p.p. rap. la art. 998 şi urm. Cod Civil admite în parte acţiunea civilă formulată de către partea civilă Romaniuc Dan. Obligă în solidar pe inculpaţii A**** V*****, A**** L******** şi Andrei Gabriel să plătească către partea civilă Romaniuc Dan suma de 15000 euro, în echivalentul în lei la cursul BNR din data plăţii, cu titlu de daune morale. Obligă pe inculpatul A**** V***** să plătească către partea civilă Romaniuc Dan suma de 2500 euro, în echivalentul în lei la cursul BNR din data plăţii, cu titlu de daune morale. Obligă pe inculpatul A**** L******** să plătească către partea civilă Romaniuc Dan suma de 2500 euro, în echivalentul în lei la cursul BNR din data plăţii, cu titlu de daune morale. În baza art. 346 rap. la art. 14 C.p.p. rap. la art. 998, 999 Cod Civil admite în parte acţiunea civilă formulată de către partea civilă Vlăsceanu Sesilia şi obligă pe inculpatul M**** T**** să plătească acestei părţi civile suma de 15000 euro, în echivalentul în lei la cursul BNR din data plăţii, cu titlu de daune morale. Ia act că partea vătămată Fănica Silvia nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 346 rap. la art. 14 C.p.p. rap. la art. 998, 999 Cod Civil admite în parte acţiunea civilă formulată de către partea civilă Lecatzas Georges şi obligă pe inculpatul M**** Ş***** să plătească acestei părţi civile suma de 5000 euro, în echivalentul în lei la cursul BNR din data plăţii, cu titlu de daune morale. În baza art. 346 rap. la art. 14 C.p.p. rap. la art. 998, 999 Cod Civil admite acţiunea civilă formulată de către partea civilă Lecatzas Panait şi obligă pe inculpatul M**** T**** să plătească acestei părţi civile suma de 5000 euro, în echivalentul în lei la cursul BNR din data plăţii, cu titlu de daune morale. În baza art. 348 C.p.p. desfiinţează antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1352 din data de 05.12.2006 de către BNP Cristina Emilia Marinescu şi contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 447 din data de 15.05.2007 de către BNP Cristina Emilia Niţu. În baza art. 357 C.p.p. rap. la art. 163 C.p.p. ridică măsura sechestrului asigurător instituită asupra imobilului apartament situat în Municipiul Urziceni, str. A. I. Cuza, nr. 8, bl. 32/1, sc. B, et. 3, ap. 29, judeţ Ialomiţa prin ordonanţa nr. 585/P/2011 din 17.11.2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În baza art. 357 C.p.p. rap. la art. 163 C.p.p. menţine măsura sechestrului asigurător asupra sumelor de 850 euro şi 350 de lei instituită prin ordonanţa nr. 585/P/2011 din 09.01.2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sume ce au fost ridicate de la inculpatul Andrei Gabriel şi consemnate la CEC Bank-Sucursala Victoriei. În baza art. 168 C.p.p. respinge cererea de ridicare a sechestrului asigurător formulată de către petenta Andrei Niculina, soţia inculpatului Andrei Gabriel. În baza art. 357 C.p.p. rap. la art. 163 C.p.p. menţine măsura sechestrului asigurător asupra imobilului situat în Municipiul Urziceni, str. Căpitan Urzică, nr. 46, judeţ Ialomiţa, compus din locuinţă în suprafaţă de 84 mp şi teren aferent în suprafaţă de 405 mp, ce aparţine inculpatului M**** T****, instituită prin ordonanţa nr. 585/P/2011 din 10.11.2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, până la concurenţa valorii despăgubirilor civile la care inculpatul M**** T**** a fost obligat către părţile civile. În baza art. 357 C.p.p. rap. la art. 163 C.p.p. menţine măsura sechestrului asigurător asupra imobilului situat în Municipiul Urziceni, str. Crizantemelor, nr. 1A, judeţ Ialomiţa, compus din locuinţă în suprafaţă de 496 mp şi teren aferent în suprafaţă de 536 mp, ce aparţine inculpatului M**** Ş***** instituită prin ordonanţa nr. 585/P/2011 din 10.11.2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, până la concurenţa valorii despăgubirilor civile la care inculpatul M**** Ş***** a fost obligat către părţile civile. În baza art. 191 al. 1, 2 C. proc. pen. obligă pe inculpatul M**** Ş***** la plata sumei de 12000 de lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 191 al. 1, 2 C. proc. pen. obligă pe inculpatul A**** V***** la plata sumei de 12000 de lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 191 al. 1, 2 C. proc. pen. obligă pe inculpatul A**** L******** la plata sumei de 12000 de lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 191 al. 1, 2 C. proc. pen. obligă pe inculpatul M**** T**** la plata sumei de 12000 de lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 191 al. 1, 2 C. proc. pen. obligă pe inculpatul Andrei Gabriel la plata sumei de 12000 de lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 191 al. 1, 2 C. proc. pen. obligă pe inculpata Moise Virginia la plata sumei de 11000 de lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 193 C.p.p. obligă pe inculpatul A**** V***** să plătească părţii vătămate/civile Romaniuc Mariana suma de 1000 de lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate de către aceasta în cauză. În baza art. 193 C.p.p. obligă pe inculpatul A**** V***** să plătească părţii vătămate/civile Romaniuc Elisabeta suma de 500 de lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate de către aceasta în cauză. În baza art. 193 C.p.p. obligă pe inculpatul A**** L******** să plătească părţii vătămate/civile Romaniuc Elisabeta suma de 500 de lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate de către aceasta în cauză. În baza art. 193 C.p.p. obligă pe inculpatul A**** L******** să plătească părţii vătămate/civile Romaniuc Dan suma de 300 de lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate de către aceasta în cauză. În baza art. 193 C.p.p. obligă pe inculpatul A**** V***** să plătească părţii vătămate/civile Romaniuc Dan suma de 400 de lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate de către aceasta în cauză. În baza art. 193 C.p.p. obligă pe inculpatul Andrei Gabriel să plătească părţii vătămate/civile Romaniuc Dan suma de 300 de lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate de către aceasta în cauză. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror, inculpata Moise Virginia, părţile vătămate prezente şi de la comunicare pentru celelalte părţi. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.12.2012.
Hotarare 336/2012 din 12.12.2012Amână pronunţarea la data de 12.12.2012, având nevoie de timp pentru a delibera.
Amână pronunţarea la data de 04.12.2012 pentru a da posibilitatea inculpaţilor să depună note scrise.
Respinge cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de către inculpaţii arestaţi.
Constată legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpaţilor. Menţine arestarea preventivă a inculpaţilor M**** Ş*****, A**** V*****, A**** L********, M**** T**** şi Andrei Gabriel. Respinge cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul A**** L******** şi cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă de a nu părăsi localitatea formulate de inculpaţii A**** L******** şi M**** Ş*****. Cu recurs.
Respinge cererile de liberare provzorie sub control judiciar formulate de inculpaţii M**** Ş***** şi M**** T****. Cu recurs.
Acordă termen la cererea părţilor vătămate Lecatzas Panait şi Lecatzas Georges pentru a-şi angaja alt apărător.
Incheiere de sedinta din 25.09.2012În baza art. 160b alin.3 Cod procedură penală menţine arestarea preventivă a inculpaţilor M**** Ş*****, A**** V*****, A**** L********, M**** T**** şi Andrei Gabriel.
Respinge cererile de liberare provzorie sub control judiciar, cererile de revocare a măsurii arestării preventive şi cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă de a nu părăsi localitatea
Constată legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpaţilor. Menţine arestarea preventivă a inculpaţilor M**** Ş*****, A**** V*****, A**** L********, M**** T**** şi Andrei Gabriel. Respinge cererile de liberare provzorie sub control judiciar, cererile de revocare a măsurii arestării preventive şi cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă de a nu părăsi localitatea/ţara.
Respinge cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara şi cererea de revocare a măsurii arestării preventive. Fără cale de atac.
Amână cauza faţă de lipsa de procedură cu partea vătămată Vlăsceanu Sesilia. Respinge cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive. Respinge cererile de liberare provizorie sub control judiciar. Respinge cererile de revocare a măsurii arestării preventive.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 12.06.2012Constată legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpaţilor. Menţine arestarea preventivă a inculpaţilor M**** Ş*****, A**** V*****, A**** L********, M**** T**** şi Andrei Gabriel.Respinge cererea formulată de inculpatul A**** L******** de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea/ţara.Cu recurs.