S********* N******** D* T******** G*** N******* "********* S*
PetentI************ T********* D* M**** M****
IntimatRespinge, ca nefondată plângerea.
Hotarare 7764/2013 din 29.11.2013Amână pronunţarea la data de 29.11.2013.
Incheiere de sedinta din 22.11.2013- pune în vedere reprezentantului petentei să facă dovada rămânerii irevocabile a Ordonanţei din 06.03.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târnăveni din dosarul nr. 53/II/2/2013, respectiv să depună la dosar un extras de pe portalul instanţei privind soluţia data în acel dosar ; - reluarea procedurii de citare cu intimata şi comunicarea unui exemplar din planul de prevenire şi protecţie în domeniul securităţii pentru anul 2012 ;
Incheiere de sedinta din 27.09.2013- pune în vedere reprezentantului petentei sa depună la dosar dispozitia sau decizia prin care petenta a desemnat persoanele care să asigure şi să controleze cunoaşterea şi aplicarea de către toţi lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de prevenire şi de protecţie stabilit, precum şi a prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, prin lucrătorii desemnaţi, prin propria competenţă sau prin servicii externe” potrivit art. 13 lit.f din Legea nr. 319/2006; - pune în vedere reprezentantului petentei să facă dovada rămânerii irevocabile a Ordonanţei din 06.03.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târnăveni din dosarul nr. 53/II/2/2013; - reluarea procedurii de citare cu intimata, având în vedere lipsa reprezentantului legal a acesteia de la termenul de judecată de astăzi şi împrejurarea că nu are termen în cunoştinţă;
Incheiere de sedinta din 29.05.2013- pune în vedere reprezentantului petentei sa depună la dosar dispozitia sau decizia prin care petenta a desemnat persoanele care să asigure şi să controleze cunoaşterea şi aplicarea de către toţi lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de prevenire şi de protecţie stabilit, precum şi a prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, prin lucrătorii desemnaţi, prin propria competenţă sau prin servicii externe” potrivit art. 13 lit.f din Legea nr. 319/2006; - pune în vedere reprezentantului petentei să facă dovada rămânerii irevocabile a Ordonanţei din 06.03.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târnăveni din dosarul nr. 53/II/2/2013; - reluarea procedurii de citare cu intimata, având în vedere lipsa reprezentantului legal a acesteia de la termenul de judecată de astăzi şi împrejurarea că nu are termen în cunoştinţă;
Incheiere de sedinta din 29.05.2013Amana cauza la 29.05.2013
Incheiere de sedinta din 24.04.2013Acordă termen de judecată la data de 24.04.2013
Incheiere de sedinta din 13.03.2013-Comunicarea unui exemplar al completării plângerii cu intimata Acordă termen de jduecată la data de 13.03.2013
Incheiere de sedinta din 30.01.2013