Ţ***** C*****
Inculpat InculpatŢ***** C******** O******************** d* P******* L****
Inculpat Inculpat1.Respinge, ca neîntemeiată cererea inculpatului Ţ***** C*****, zis „Scooby” (Scubi), de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi Municipiul Bucureşti, impusă în sarcina sa prin decizia penală nr. 1251/R din 23.10.2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a penală. Cu recurs în termen de 24 ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. 2. Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de inculpatul Ţ***** C*****, zis „Scooby” (Scubi), de încuviinţare a părăsirii localităţii în care acesta locuieşte - Municipiul Bucureşti, în vederea efectuării de deplasări în loc. Slobozia, jud. Ialomiţa. Cu recurs în termen de 24 ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. 3. Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de inculpatul MANOLACHE VIOREL, de încuviinţare a părăsirii localităţii în care acesta locuieşte - Municipiul Bucureşti, în vederea efectuării de deplasări în loc. Feteşti, jud. Ialomiţa. Cu recurs în termen de 24 ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. În baza art. 198 alin. 4 lit. k) sancţionează pe inculpatul Manolache Viorel cu amendă judiciară în cuantum de 1.000 lei. Cu cerere de scutire sau de reducere în termen de 10 zile de la comunicare, potrivit art. 199 alin. 2 C.pr.pen. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29.11.2012.