B**** M***** M******
PetentI************ D* P****** A* J******** A**** - S***** N* 2
IntimatAdmite în parte plângerea. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 420 de lei aplicată prin procesul-verbal seria CP nr. 1715962 încheiat de intimat la data de 03.07.2012, cu sancţiunea avertismentului. Menţine în rest procesul-verbal cu numărul de mai sus. Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, de la 20.09.2013.
Hotarare 7473/2013 din 20.09.2013Citarea petentului cu menţiunea de a depune la dosar dovezi privind absolvirea de către acesta a vreunui curs de legislaţie rutieră în cadrul unei instituţii autorizate de pregătire a conducătorilor de autovehicule, sub sancţiunea disp. art.155 ind 1 C. pr. civ. Amână judecata cauzei la data de 22 05 2013. Cu cale de atac odată cu fondul Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Aprilie 2013
Incheiere de sedinta din 03.04.2013Comunica petentului, odată cu citaţia, cel de-al doilea exemplar al întâmpinării. Acordă termen în cunoştinţă intimatului, în temeiul disp. art. 88 al.1 pct.51 d in Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, în raport de menţiunile efectuate pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflate la f.14 din dosar. Amână judecata cauzei la data de 03 04 2013. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Ianuarie 2013
Incheiere de sedinta din 30.01.2013Pentru lipsă de procedura, Citează intimatul I************ D* P****** A* J******** A**** - S***** N* 2, potrivit dips. art.85-107 c. pr. civ. Pune în vedere petentului, prin citaţie, obligaţia de a depune la dosar atestatul despre care face vorbire în plângere, sub sancţiunea disp. art. 155 ind. 1 C. pr. civ. Amână judecata şi acordă termen la data de 30 01 2013. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Noiembrie 2012