S******* P****
ReclamantC*** D* P***** A M*********** B********
PârâtRespinge cererea de lamurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 10572/28.11.2013 formulată de petenta-pârâta C*** D* P***** A M*********** B******** in contradictoriu cu intimatul-reclamant S******* P****, ca neintemeiata. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13.01.2016.
Hotarare completaredispozitiv din 13.01.2016Admite contestatia. Anuleaza decizia nr.173900/12/01.2012 emisa de parata. Obligă pârâta sa emită o decizie, prin care sa recalculze pensia cuvenita reclamantului, începând cu data de 01.12.2011, cu luarea in considerare a veniturilor brute evidenţiate în adeverinta nr. 1458/10.11.2011 emisa de Tungal Metrou S.A. Obligă pârâta la plata către reclamant a diferenţei dintre pensia cuvenită conform prezentei sentinţe şi pensia efectiv încasată, incepand cu data de 01.12.2011 la zi, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflatie la data platii efective. Respinge cererea privind cheltuielile de judecată, ca neîntemeiată Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28.11.2013.
Hotarare 10572/2013 din 28.11.2013Amână pronunţarea pentru 28.11.2013. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.11.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.11.2013