R*** I** V*******
ReclamantR*** M******
ReclamantS******* I**
PârâtS******* M****
PârâtAdmite acţiunea precizată. Dispune rezoluţiunea antecontractului de vânzare cumpărare imobiliară, autentificat sub nr. 53/24.01.2012 întocmit la BNP Cotenescu Mariana, şi a actului adiţional nr. 1/.02.03.2012 autentificat sub nr. 85/02.03.2012 întocmit la acelaşi notar. Dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară întocmirii celor două acte juridice autentice menţionate, mai sus, (antecontractului de vânzare cumpărare şi actului adiţional). Obligă pe pârâţi să plătească reclamanţilor despăgubiri civile, respectiv la plata arvunei în sumă de 20000 lei, respectiv echivalentul a 4602 euro, la data de 24.01.2012. Obligă pe pârâţi să plătească reclamanţilor suma de 2500 lei reprezentând cheltuieli de judecată onorariu avocat, precum şi la plata sumei de 1311 lei, şi timbru judiciar de 5 lei către stat, reprezentând ajutorul public judiciar, de care au beneficiat reclamanţii, în temeiul art. 18 din OUG nr. 51/2008. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Trib Argeş. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.11.2013.
Hotarare 9038/2013 din 11.11.2013Amână pronunţarea la 11 11 2013 Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în sedinţă publică, azi 04 11 2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.11.2013Admite cererea formulată de reclamanţi prin apărător şi acordă un nou termen de judecată pentru ca pârâii prin apărător să depună la dosar în copie certificată conform cu originalul actul notarial încheiat de aceştia cu Stoenescu Georgeta, sora martorei propusă de pârâţi, în caz contrar urmând a fi sancţionaţi cu decăderea din proba cu înscrisuri şi cu amendă. Amână judecarea cauzei la data de 04.11.2013, C3 civil, sala 4, ora 10.00, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondu. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Septembrie 2013.
Incheiere de sedinta din 09.09.2013Prorogă punerea în discuţie a probei cu expertiză tehnică de specialitate, solicitată de reclamanţi, după administrarea probei testimoniale. Pune în vedere părţilor, prin avocaţi, să înfăţişeze martorii Barariu Maria şi Sofronie Andreea, la termenul de judecată acordat, pentru audiere.
Incheiere de sedinta din 20.05.2013Încuviinţează pentru reclamanţi, în susţinerea cererii, proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâţilor şi proba testimonială în cadrul căreia să fie audiat un martor, în dovedirea relei credinţe a vânzătorilor, la momentul încheierii antecontractului. Încuviinţează pentru pârâţi, în apărare, proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul reclamanţilor şi proba testimonială în cadrul căreia să fie audiat un martor, în contraprobă. Prorogă punerea în discuţie a probei cu expertiză tehnică de specialitate, solicitată de reclamanţi, după administrarea celorlalte probe. Pune în vedere părţilor, prin avocaţi, să depună la dosarul cauzei, în termen de 5 zile de la încuviinţare, prin compartimentul registratură al instanţei, lista cu numele şi locuinţa martorilor, sub sancţiunea decăderii din probă. Ia act că părţile s-au obligat să înfăţişeze martorii pentru audiere, la termenul acordat.
Incheiere de sedinta din 11.03.2013Încuviinţează cererea de amânare formulată de apărătorul reclamanţilor, pentru a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării. Pune în vedere apărătorului pârâţilor să-şi depună, la dosarul cauzei, împuternicirea avocaţială în original.
Incheiere de sedinta din 28.01.2013Admite cererea de ajutor public judiciar. Dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 6 lit. d) raportat la art. 8 (1) din OUG nr. 51/2008, scutirea reclamanţilor Roşu V. Ion Valentin şi Roşu Gh. Mihaela de la plata taxei de timbru judiciar în sumă de 1311 lei şi timbrul judiciar de 5 lei. În temeiul art. 22 (1) urmează ca sumele necesare acoperirii cheltuielilor pentru acordarea ajutorului public judiciar de către stat, menţionate mai sus, în condiţiile aceleiaşi OUG, se va suporta din fondul pentru ajutor public judiciar, respectiv din bugetul de venituri şi cheltuieli al Ministerului Justiţiei. Atrage atenţia reclamanţilor şi pârâţilor asupra prevederilor art. 18 şi 19 din OUG nr. 51/2008. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Noiembrie 2012.
Incheiere de sedinta din 19.11.2012Rămâne în pronunţare asupra cererii de acordarea ajutorului public judiciar, formulată de reclamanţi, în şedinţa camerei de consiliu. Încuviinţează cererea de amânare formulată de pârâţii S******* I** şi S******* M****, pentru lipsă de apărare. Pune în vedere pârâţilor să depună la dosarul cauzei, până la termenul de judecată acordat, întâmpinare, într-un exemplar, şi o copie pentru comunicare reclamanţilor.
Respinge cererea de preschimbare. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Septembrie 2012.