R**** M***** C******
InculpatC**** P****** I****
Parte vătămatăB**** A********
Parte civilăÎn temeiul art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 alin. 1 lit. g şi i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, condamnă inculpatul R M C, judecat în stare de libertate, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În temeiul art. 71 alin.2 C.pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit b C. pen. pe durata executarii pedepsei principale. În temeiul art. 81 C. pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În temeiul art. 82 C. pen. stabileste un termen de încercare de 5 ani. În temeiul art. 359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen., în sensul că săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate are drept urmare revocarea suspendării condiţionate, avand drept consecinţa executarea în întregime a pedepsei, care nu se va contopi cu pedeapsa pentru infracţiunea ulterioară. În temeiul art. 71 alin. 5 C. pen., suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 14, art. 346 Cod procedură penală ia act că partea vătămată C M C nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză. În temeiul art. 14, art. 346 Cod procedură penală ia act că partea civilă B A a renuntat la constituirea de parte civilă în prezenta cauză. În temeiul art. 118 lit. e Cod penal confiscă de la inculpat suma de 160 lei, reprezentând suma obţinută în urma vânzării următoarelor bunuri sustrase: 9 beţe de pescuit, 9 molinete, un flex marca Bosh, un fierăstrău vertical şi o autofiletantă. Constată că părţii civile B A i-a fost restituită perechea de mănuşi, foarfeca de tăiat profile metalice şi şpaclul pentru gletuit. În temeiul art. 191 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat, partea vătămată şi partea civilă.. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.04.2013.
Hotarare 1009/2013 din 15.04.2013Amână pronunţarea la data de 15.04.2013. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10.04.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.04.2013Efectuarea unei adrese către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Olt pentru comunicarea fişei de cazier a inculpatului. Amână judecarea cauzei la data de 10.04.2013, ora 09.00, C5P, sala 275, pentru când partea civila B**** A******** are termen in cunostinta, urmand a fi citata partea vatamata la adresa de domiciliu si inculpatul la adresele de domiciliu si prin afişare la Consiliul Local Timişoara. Pronunţată în şedinţa publică din data de 27.03.2013.
Incheiere de sedinta din 27.03.2013În temeiul art. 344 alin.1 , rap. la art.14 alin.3 C.proc.penală, repune cauza pe rol pentru suplimentarea probatoriului în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei. Stabileşte termen de judecată la data de 27.03.2013, urmand a fi citate partile. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04.03.2013.
Incheiere de sedinta din 04.03.2013În temeiul art. 344 alin.1 , raportat la art.14 alin.3 C.proc.penală, repune cauza pe rol pentru suplimentarea probatoriului în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei. Stabileşte termen de judecată la data de 27.03.2013, urmand a fi citate partile. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04.03.2013.
Incheiere de sedinta din 27.02.2013Amână judecarea cauzei la data de 27.02.2013. Încuviinţează proba testimonială solicitată de procuror cu martorii din rechizitoriu Citează martorii din rechizitoriu la adresa indicată în rechizitoriu, şi martorul.Se citează inculpatul prin afişare la uşa Consiliului Local a municipiului Timişoara, precum şi prin procedura obişnuită, la adresa de domiciliu. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16.01.2013.
Incheiere de sedinta din 16.01.2013Amână judecarea cauzei la data de 16.01.2013. Se citează inculpatul prin afişare la uşa Consiliului Local a municipiului Timişoara, precum şi prin procedura obişnuită, la adresa de domiciliu. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.11.2012.
Amână judecarea cauzei la data de 14.11.2012. Se emit adrese către către ANP Bucureşti în vederea comunicării dacă inculpatul figurează încarcerat în vreunul din penitenciare iar, în caz afirmativ, să indice în care anume, IGPR Bucureşti în vederea comunicării dacă inculpatul figurează arestat în altă cauză. Pronunţată în şedinţă publică azi, 17.10.2012.
Ia act de constituirea de parte civila a părţii vătămate B.Al. cu suma de 600 de Euro. Emite adresa către grefierul şef al instanţei în vederea efectuării unor verificări în baza de date a Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor, pentru aflarea ultimului domiciliu al inculpatei şi respectiv citarea cu mandat de aducere la adresa rezultată în urma verificărilor. Se citeaza partea vatamata C.P.I. cu mentiunea constituirii de parte civila. Amână judecarea cauzei la data de 17.10.2012. Pronunţată în şedinţa publică din 19.09.2012.