S****** V******
ReclamantP*** D*****
PârâtG**** M***** R*****
PârâtAdmite cererea completată
Încuviinţează interogatoriul părţilor. Pune în vedere reprezentanţilor părţilor să formuleze în scris interogatoriul pentru partea adversă. Prorogă discutarea probei testimoniale după administrarea interogatoriului părţilor, sens în care. Amână judecarea cauzei la data de 12.11.2012, ora 13:30, termen dat în cunoştinţă părţilor, prin reprezentanţi, pentru când se vor cita părţile cu menţiunea „personal la interogatoriu”, iar reprezentanţii părţilor se vor conforma dispoziţiilor instanţei.
Admite in parte cererea
Acordă termen de judecată la data de 07.09.2012, în Camera de consiliu pentru soluţionare cererii de ajutor public judiciar formulată de reclamantă. Amână judecarea cauzei la data de 15.10.2012, termen dat în cunoştinţă părţilor, prin reprezentanţi, pentru când se va soluţiona cerere a de ajutor public judiciar.
Pune în vedere reprezentantei reclamantei să depună la dosar contractul de vânzare cumpărare în vederea stabilirii taxei judiciare de timbru, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei conform art. 1551 CPC. Pune în vedere reprezentantei reclamantei să formuleze în scris cererea de ajutor public judiciar şi să depună declaraţia pe proprie răspundere a reclamantei, in sensul de a preciza daca in cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar şi înscrisuri doveditoare ale veniturilor acestuia şi ale familiei sale, precum şi dovezi cu privire la obligaţiile de întreţinere sau de plată, conform art.14, alin.1 din OUG 51/2008. Acordă termen de judecată la data de 31.08.2012, termen dat în cunoştinţa reclamantei, pentru când se va soluţiona cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamantă. Amână judecarea cauzei la data de 03.09.2012, termen dat în cunoştinţă reclamantei, pentru când se vor cita pârâţii cu un exemplar al completării de acţiune, iar reprezentanta reclamantei se va conforma dispoziţiilor instanţei.