D********* G******* V*******
PetentI************ D* P****** J******* V*****
IntimatAdmite, în parte, plângerea contravenţională formulată de petentul D********* G******* V*******. Dispune modificarea procesului verbal seria CP nr. 3437353/24.11.2012 în sensul reducerii sancţiunii principale a amenzii contravenţionale aplicată petentului pentru săvârşirea contravenţiei prevăzută şi sancţionată de art. 102 alin. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002 de la 20 puncte amendă la 10 puncte amendă. Menţine restul dispoziţiilor procesului verbal de contravenţie. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 9 septembrie 2013.
Hotarare 6583/2013 din 09.09.2013Acordă un nou termen de judecată la data de 09 septembrie 2013 faţă de lipsa relaţiilor solicitate la termenul anterior de la intimatul I************ D* P****** J******* V*****. Se revine cu adresă către I************ D* P****** J******* V***** prin care i se va solicita să comunice dacă pe raza localităţii Stolniceni există vreun sector de drum în care limita maximă a vitezei legale este stabilită la 70 km/oră şi dacă sectorul de drum pe care a fost surprins petentul se încadrează în acea porţiune, urmând ca ulterior, să se pronunţa cu privire la probatoriul solicitat la termenul anterior. Se emite adresă către C.N.A.D.R. – Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri – Craiova – Secţia de Drumuri Naţionale Rm. Vâlcea, respectiv să comunice dacă pe raza localităţii Stolniceni există vreun sector de drum în care limita maximă a vitezei legale este stabilită la 70 km/oră şi dacă sectorul de drum pe care a fost surprins petentul se încadrează în acea porţiune, urmând ca ulterior, să se pronunţa cu privire la probatoriul solicitat la termenul anterior. Prorogă termenul de pronunţare asupra probatoriului solicitat de petent, prin apărător, la acest termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 03.06.2013Acordă un nou termen de judecată la data de 03 iunie 2013 în vederea solicitării unor relaţii suplimentare de la intimatul I************ D* P****** J******* V*****. Se emite adresă către I************ D* P****** J******* V***** prin care i se va solicita să comunice dacă pe raza localităţii Stolniceni există vreun sector de drum în care limita maximă a vitezei legale este stabilită la 70 km/oră şi dacă sectorul de drum pe care a fost surprins petentul se încadrează în acea porţiune, urmând ca ulterior, să se pronunţa cu privire la probatoriul solicitat la termenul anterior. Prorogă termenul de pronunţare asupra probatoriului solicitat de petent, prin apărător, la acest termen de judecată. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13 mai 2013.
Incheiere de sedinta din 13.05.2013Acordă un nou termen de judecată la data de 13 mai 2013 pentru a se lua cunoştinţă de cuprinsul cererii precizatoare depusă la termenul de astăzi de petent, prin apărător, dar şi pentru a se comunica un exemplar intimatului. Prorogă termenul de pronunţare asupra probatoriului solicitat de petent, prin apărător, la acest termen de judecată. Pronunţată în şedinţă publică azi, 25 martie 2013.
Incheiere de sedinta din 25.03.2013Admite cererea formulată de petent, prin apărător, şi amână judecarea cauzei pentru termenul din data de 25 martie 2013 pentru când : Se emite adresă către intimat prin care i se va solicita să înainteze încă un exemplar al DVD –ului înaintata prin adresa nr. 37503 din 11.01.2013, iar, din oficiu, se va solicita să facă dovada dacă autoturismul pe care a fost montat aparatul radar, menţionat în cuprinsul procesului verbal de contravenţie este unul şi acelaşi cu cel din buletinul de verificare metrologică. Pronunţată în şedinţă publică azi, 18 februarie 2013.
Incheiere de sedinta din 18.02.2013Amână judecarea cauzei pentru termenul din data de 18 februarie 2013 pentru când : Se înaintează un exemplar al întâmpinării petentului D********* G******* V*******. În temeiul art. 153 alin. 1 Cod proc. civ., astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010, acordă termen în cunoştinţă intimatului I************ D* P****** J******* V*****. Se emite adresă către intimat prin care i se va solicita să înainteze materialul probator ce a stata la baza emiterii procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria CP nr. 3437353 din 24.11.2012, inclusiv înregistrarea video. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14 ianuarie 2013.
Incheiere de sedinta din 14.01.2013