P******** D* P* L**** J********** B*****
RecurentI*** V* M***** V*******
IntimatÎn baza art.3001 Cod proc.pen. raportat la art 139 alin 3?, art 136 alin 1 lit b) şi art 145 c.p.p. înlocuieşte măsura arestării preventive a inculpatei IVAN MIRELA VASILICA, , arestată în baza MAP nr. 8 R/11.10.2012 al Tribunalului Ilfov, cu măsura obligării de a nu părăsi Municipiul Bucureşti, fără încuviinţarea instanţei, pe tot parcursul judecării cauzei. În temeiul art. 145 alin 11 Cpp, impune inculpatei respectarea următoarelor obligaţii, pe toată durata măsurii preventive: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată; b) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea respectiv Secţia 20 poliţie, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemaţi; c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. În temeiul art. 145 alin 22 Cpp atrage atenţia inculpatei că în caz de încălcare cu rea-credinţa a masurii sau a obligaţiilor care îi revin se va lua faţă de aceasta măsura arestării preventive. Dispune punerea în libertate a inculpatei IVAN MIRELA VASILICA la momentul rămânerii definitive a prezentei încheieri, dacă aceasta nu este reţinută sau arestată în altă cauză. Măsura dispusă se comunică administraţiei locului de deţinere. În temeiul art.145 ind.1 C.pr.pen. respinge cererea inculpatei Ivan Mirela Vasilica de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi ţara ca neîntemeiată. Cu drept de recurs in termen de 24 de ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei care au lipsit. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.11.2012.
Incheiere finala dezinvestire din 19.11.2012