F******** G******* M*****
PetentAdmite sesizarea din oficiu. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta sentinţei penale nr. 2915/04.10.2012 pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 14444/215/2012, privind pe petentul-condamnat Floricica Gheorghe-Marian în sensul că se va menţiona corect „În temeiul art. 36 alin. 2 C.p. contopeşte pedepsele aplicate condamnatului prin sentinţele penale amintite anterior, urmând ca petentul-condamnat Floricica Gheorghe-Marian să execute pedeapsa cea mai grea, 2 ani închisoare, la care adaugă un spor de 3 luni, în final urmând ca petentul-condamnat Floricica Gheorghe-Marian să execute 2 ani şi 3 luni închisoare” în loc de „În temeiul art. 36 alin. 2 C.p. contopeşte pedepsele aplicate condamnatului prin sentinţele penale amintite anterior, urmând ca petentul-condamnat Floricica Gheorghe-Marian să execute pedeapsa cea mai grea, 2 ani închisoare, la care adaugă un spor de 3 luni, în final urmând ca petentul-condamnat Fercovici Remus să execute 2 ani şi 3 luni închisoare”. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele care au lipsit. Pronunţată în şedinţa publică azi, 23.10.2012.
În baza art.449 alin.1 lit.a C.p.p. admite cererea de contopire formulată de petentul-condamnat Floricica Gheorghe-Marian. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată petentului-condamnat Floricica Gheorghe-Marian prin s.p. nr.90/29.06.2011 a Judecătoriei Filiaşi, definitivă prin nerecurare la data de 20.07.2011 şi repune în individualitatea lor următoarele pedepse : 2 ani închisoare pentru art.208 alin.1 rap. la art.209 alin.1 lit. a şi i C.p., cu aplic. art.99 şi urm. C.p.; 2 luni închisoare pentru art.136 indice 1 din Lg.295/2004, cu aplic. art.99 şi urm. C.p., 3 luni închisoare pentru art.136 indice 2 din Lg.295/2004, cu aplic. art.99 şi urm. C.p.. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată petentului-condamnat Floricica Gheorghe-Marian prin s.p. nr.6/09.05.2012 a Judecătoriei Filiaşi, definitivă prin nerecurare la data de 29.05.2012 şi repune în individualitatea lor următoarele pedepse : 1 an şi 6 luni închisoare pentru art.208 alin.1 rap. la art.209 alin.1 lit. g şi i C.p., cu aplic. art.99 şi urm. C.p.; 1 an şi 6 luni închisoare pentru art.208 alin.1 rap. la art.209 alin.1 lit. i C.p., cu aplic. art.99 şi urm. C.p.; 1 an şi 6 luni închisoare pentru art.208 alin.1 rap. la art.209 alin.1 lit. i C.p., cu aplic. art.99 şi urm. C.p.; 1 an şi 6 luni închisoare pentru art.208 alin.1 rap. la art.209 alin.1 lit. i C.p., cu aplic. art.99 şi urm. C.p.; 1 an şi 6 luni închisoare pentru art.208 alin.1 rap. la art.209 alin.1 lit. i C.p., cu aplic. art.99 şi urm. C.p.; 1 an închisoare pentru art.20 rap la art.208 alin.1 rap. la art.209 alin.1 lit. i C.p., cu aplic. art.99 şi urm. C.p.; În temeiul art. 36 alin. 2 C.p. contopeşte pedepsele aplicate condamnatului prin sentinţele penale amintite anterior, urmând ca petentul-condamnat Floricica Gheorghe-Marian să execute pedeapsa cea mai grea, 2 ani închisoare, la care adaugă un spor de 3 luni, în final urmând ca petentul-condamnat Fercovici Remus să execute 2 ani şi 3 luni închisoare. Face aplicarea art. 71, 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.p. În baza art. 36 alin. 3 C.p. deduce din pedeapsa aplicată durata din peseapsa deja executată de la 08.08.2011 la zi şi menţine starea de arest a petentului-condamnat Anulează mandatele de executare a pedepselor, emise anterior pentru condamnat şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei aplicate în urma contopirii. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţelor penale sus-amintite. În baza art. 192 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare în cuantum de 300 de lei rămân în sarcina statului, din care suma de 200 de lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu ce va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 04.10.2012.
amână pronunţarea până la data de 04.10.2012
pentru a se emite adresă către Judecătoria Filiaşi pentru a comunica copiile sentinţelor penale nr. 90/2011 şi 6/2012