C***** A********
Petentsp 324/2013 Admite cererea formulată de petentul condamnat C.A., fiul lui Alexandru şi Marioara, născut la data de 31.07.1962 în Sibiu, jud. Sibiu, CNP , domiciliat în Braşov, str. Lucian Blaga, nr. 5, jud. Braşov. Încuviinţează amânarea executării pedepsei de 4 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b Cod penal, aplicată prin SP nr. 972/2012 a Judecătoriei Bistriţa, definitivă la data de 18.12.2012 prin respingerea recursului inculpatului de către Curtea de Apel Cluj, pe o durată de 3 luni, conform art. 453 alin. 1 lit. c C.pr.penală. Conform art. 453/1 C.pr.pen. petentul este obligat ca, pe durata amânării executării pedepsei să respecte următoarele obligaţii: a) să nu părăsească teritoriul României; b) să se prezinte, la datele fixate, la secţia de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte, potrivit programului care i se va întocmi; c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei care a dispus amânarea; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme; d) să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta. Atrage atenţia petentului condamnat asupra dispoziţiilor art. 454 alin. 1 lit. 1 ind. 2 din C.pr.penală. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 25.02.2013. Preşedinte,
Hotarare 324/2013 din 25.02.2013se va efectua adresă pentru anchetă socială la domiciliul petentului
Incheiere de sedinta din 14.01.2013