R*** E***
IntimatC*** J******** D* P***** C*******
RecurentAdmite acţiunea reclamantului împotriva pârâtei.Obligă pârâta la recalcularea drepturilor de pensie cuvenite reclamantului în baza OUG nr.100/2008, respectiv a punctajului mediu anual acordat suplimentar pentru cei 27 de ani şi 6 luni efectiv lucraţi în grupa a I-a de muncă (pentru sporul de grupă), iar la stabilirea noilor drepturi de pensie să se ţină seama de un stagiu complet de cotizare de 20 ani (conform sentinţei civile nr.536/01.06.2009 pronunţată de Tribunalul Călăraşi în dosarul nr.987/116/2009). Obligă pârâta la recalcularea drepturilor de pensie şi în baza art.169 din Legea nr.263/2010 (creşterea punctajelor anuale cu 50% pentru perioada lucrată efectiv în gr.I-a de muncă) iar la stabilirea noilor drepturi de pensie să se ţină seama de un stagiu complet de cotizare de 20 ani, precum şi obligarea pârâtei la calcularea şi plata diferenţelor dintre pensia recalculată în baza hotărârii ce se va pronunţa şi pensia efectiv încasată începând cu 01.01.2011 (data intrării în vigoare a Legii nr.263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice). Definitivă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pentru ca reclamantul să depună relaţii, acordă termen de judecată la 27.09.2012
Incheiere de sedinta din 03.07.2012Pentru a se depune relaţii acordă termen la 03.07.2012
Incheiere de sedinta din 12.06.2012