S* O** P***** S*
ReclamantS***** I**
PârâtConstată perimată acţiunea. Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică de la 11.04.2014.
Hotarare 3592/2014 din 11.04.2014În temeiul disp. art. 1551 Cod pr. civ., suspendă judecata cauzei până la îndeplinirea de către reclamanta a obligaţiei stabilite în sarcina sa prin încheierea de şedinţă din data de 16.11.2012, aceea de a depune la dosar toate înscrisurile doveditoare aferente. Cu drept de recurs pe toată perioada suspendării. Pronunţată în şedinţa publică din 18.01.2013.
Incheiere suspendare din 18.01.2013Pune în vedere apărătorului reclamantei să depună la dosar titlul executoriu şi toate înscrisurile de care înţelege să uzeze în dovedirea acţiunii sub sancţiunea suspendării judecăţii prev. de art. 155 ind. 1 Cod proc civilă. Ia act că reclamanta îşi menţine cuantumul pretenţiilor din acţiunea introductivă, respectiv 6467 lei şi solicită restituirea sumei ce a făcut obiectul dosarului de executare, nr. 321/2008 al BEJ Bucescu Emanoil Aron. Pune în vedere apărătorului reclamantei să depună la dosar, dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 499,02 lei şi timbru judiciar de3 lei aferente sub sancţiunea anulării cererii prev. de art. 20 din Legea nr. 146/1997. Admite cererea formulată de apărătorul contestatoarei prin care solicită instanţei acordarea unui nou termen de judecată pentru a-şi preciza acţiunea, în baza disp. art. 132 Cod proc civilă. Amână judecarea cauzei la 18.01.2013. Cu drept de reexaminare, în termen de 3 zile de la pronunţarea prezentei încheieri, cât priveşte măsurile legate de taxa judiciare de timbru, şi cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei referitor la celelalte măsuri dispuse prin prezenta încheiere. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Noiembrie 2012.