P***** M* D***** M****
CondamnatRespinge cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat P.D.M, deţinut in Penitenciarul Colibaşi. În baza art. 450 alin. 2 C.pr.pen. fixează termen de rediscutare la data împlinirii fracţiei. În baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen. obligă pe petent să achite suma de 180 lei cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză din care 100 lei onorariul pentru avocatul din oficiu. Cu recurs în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 31 Octombrie 2012.
Încuviinţează proba cu înscrisuri solicitată de apărătorul petentului. Se emite adresă către Penitenciarul Colibaşi în sensul de a se înainta mandatul în executarea căruia se află petentul şi pentru a se comunica: data încarcerării acestuia, câte zile a executat până in prezent, dacă a fost folosit la muncă iar in caz afirmativ câte zile au fost executate ca urmare a muncii prestate, care a fost comportamentul petentului pe perioada detenţiei, dacă a fost luat in discuţie de catre Comisia de propuneri pentru liberare conditionată, în caz afirmativ urmând a fi înaintat si procesul verbal întocmit şi dacă petentul a mai formulat alte cereri de liberare condiţionată. În temeiul art. 177 alin 6 şi art.291 alin 8 C. pr. pen se citează petentul la Penitenciarul Colibaşi. Amână judecarea cauzei la data de 31.10.2012. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Octombrie 2012.