Ţ******* V*******
ReclamantŞ***** G********* T**** A******
PârâtAdmite acţiunea. Obligă pârâta la stabilirea drepturilor salariale cuvenite reclamantei în conformitate cu prevederile Legii nr.330/2009, cu luarea în considerare a salariului de bază aferent lunii decembrie 2009, aşa cum a rezultat acesta din aplicarea Legii nr.221/2008, precum şi la plata diferenţelor dintre drepturile salariale cuvenite şi cele efectiv încasate, pentru perioada 01.09.2010 – 31.12.2010, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pârâta la stabilirea drepturilor salariale cuvenite reclamantei în conformitate cu prevederile Legii nr.285/2010, cu luarea în considerare a salariului de bază aferent lunii octombrie 2010, aşa cum a rezultat acesta din aplicarea Legii nr.221/2008 şi a Legii nr.330/2009, precum şi la plata diferenţelor dintre drepturile salariale cuvenite şi cele efectiv încasate, pentru perioada 01.01.2011 – 13.05.2011, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Executorie. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.03.2013.
Hotarare 1355/2013 din 13.03.2013