S********* Î************* "***** H***** D*** P***** G****** E***** V***** E********* T***** C********** E***** M**** L******* M*** C*********
ReclamantG***** Ş***** A******** M*********
PârâtC******** L**** M********
PârâtP******* L********** M********* I********* P*********
PârâtAdmite cererea. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinţei nr.8041/ 26.11.2012 pronunţată în dosarul nr.14812/63/2012 al Tribunalului Dolj în sensul că se va menţiona în mod corect pentru membrii de sindicat GODEANU ELENA, VASILE ECATERINA ,TANASE CONSTANTIN, ENACHE MIHAI -LUCHIAN ,MICU CONSTANTIN ,în loc de GHIZDAVESCU IRINA ANCA, POPESCU PAULA,IONESCU CRISTIANA ,cum în mod eronat s-a menţionat. Cu recrs în 10 zile de la comunicare.
Incheiere indreptare eroare materiala din 27.03.2013Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Consiliul Local şi Primarul localităţii – Instituţia Primarului, iar în consecinţă, respinge acţiunea faţă de aceşti pârâţi. Admite în parte acţiunea. Obligă pârâta unitatea şcolară să reîncadreze reclamanţii-membri de sindicat începând cu 01.01.2010 potrivit legii nr. 330/2009, cu luarea în considerare a dispoziţiilor în materia salarizării prevăzute de legea nr. 221/2008 pentru aprobarea O.G. nr. 15/2008. Obligă pârâta unitatea şcolară să reîncadreze reclamanţii-membri de sindicat începând cu 01.01.2011 potrivit dispoziţiilor legilor nr. 284/2010 şi 285/2010, cu luarea în considerare a dispoziţiilor în materia salarizării prevăzute de legea nr. 221/2008. Obligă pârâta unitatea şcolară să calculeze şi să plătească reclamanţilor-membri de sindicat sumele compensatorii corespunzătoare diferenţelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea legilor nr. 221/2008 şi nr. 330/2009, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite conform prevederilor celor 2 acte normative, pentru perioada 01.01.2010-31.12.2010. Obligă pârâta unitatea şcolară să calculeze şi să plătească reclamanţilor-membri de sindicat sumele compensatorii corespunzătoare diferenţelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea legilor nr. 221/2008, 284/2010 şi 285/2010, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite conform prevederilor celor 3 acte normative, începând cu 01.01.2011 şi până la zi, actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie, la data efectivă a plăţii. Definitivă şi executorie. Cu recurs.
depunere relaţii