S********* Î************* S**** H**** D*** P* P**** J**** A******** E***** Ş***** C****** V**** D******
ReclamantG******** "******* R*********
PârâtP******* L********** C******* I********* P*********
PârâtC******** L**** C******
PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Consiliul Local Craiova, Jud. Dolj şi Primarul localităţii Craiova - instituţia Primarului , jud. Dolj şi, în consecinţă, respinge acţiunea faţă de aceştia ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Admite în parte acţiunea precizată de SINDICATUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI SPIRU HARET DOLJ, pentru membrii de sindicat Penea Jana, Antoneanu Elena, Şerban Carmen, Vîlcu Daniela în contradictoriu cu pârâta Grădiniţa Nicolae Romanescu Craiova. Obligă pârâta unitatea de învăţământ să reîncadreze, să calculeze şi să plătească fiecărui reclamant, membru de sindicat, diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite, calculate în conformitate cu prevederile Legii nr.330/2009, aplicate în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile O.G. nr.15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008 şi cele efectiv plătite, începând cu 01.01.2010 şi până la data de 13.05.2011, proporţional cu activitatea desfăşurată de către fiecare reclamant în cadrul unităţii pârâte, sume ce vor fi actualizate cu coeficientul de inflaţie în raport de data fiecărei scadente lunare, la data plăţii efective. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de declarare a apelului se va depune la Tribunalul Dolj. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 noiembrie 2013.
Hotarare 7379/2013 din 21.11.2013suspendat potrivit art. 155 ind. 1 C.proc.civ.
Incheiere suspendare din 09.05.2013faţă de lipsa ed procedură cu pârâta
Incheiere de sedinta din 11.04.2013suspendat potrivit art. 155 ind. 1 C.proc.civ.
Incheiere suspendare din 22.11.2012pentru ca reclamantul să precizeze dacă mai insisită în judecarea cererii având în vedere RIL