P** V* V****
InculpatB**** I***
Parte vătămatăS******* J******* "******** O***** B*** M***
Parte civilăS******* C***** J******* D* U****** C*** N*****
Parte civilăS*** T******* S*****
Parte responsabilă civilmenteCondamnă pe inculpatul P.V., pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. 2-4 Cod penal cu aplicarea art. 320/1 Cod procedură penală, la pedeapsa de 8 luni închisoare. În baza art. 81, 82 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 8 luni şi atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal. În temeiul art. 71 alin. 1 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II Cod penal şi în baza art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În temeiul art. 14 Cod procedură penală raportat la art. 1.373, 1381, 1382,1383 Cod civil obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. T. SRL şi pe acesta din urmă în solidar cu partea responsabilă civilmente Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, cu sediul în la despăgubiri civile în sumă de 4.636,49 lei către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare cu sediul în şi la plata sumei de 6.994,69 lei către partea civilă S******* C***** J******* D* U****** C*** N*****, cu sediul în cu dobânda legală, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri până la efectiva achitare, reprezentând cheltuieli cu asistenţa medicală acordată părţii vătămate B.I. . Respinge ca inadmisibilă cererea de constituire de parte civilă formulată de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii. Constată că partea vătămată B.I.nu s-a constituit parte civilă în cauză. În temeiul art.191 Cod procedură penală, obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. T SRL şi pe acesta din urmă în solidar cu partea responsabilă civilmente Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii la cheltuieli judiciare în favoarea statului în sumă de 1000 lei, din care 320 lei reprezintă costul actelor medico – legale. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare cu inculpatul şi de la comunicare cu restul părţilor. Pronunţată în şedinţa publică din 18.12.2013
Hotarare 2927/2013 din 18.12.2013La data de 18.12.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.12.2013Admite cererea. Dispune prelungirea dreptului de circulaţie pentru inculpat, pe o perioadă de 30 zile.
Incheiere de sedinta din 20.11.2013Faţă de lipsa martorilor încuviinţaţi.
Incheiere de sedinta din 09.10.2013Suplimentare probe testimoniale.
Incheiere de sedinta din 25.09.2013Admite cererea. Dispune prelungirea dreptului de circulaţie pentru inculpat, pe o perioadă de 30 zile.
Incheiere de sedinta din 11.09.2013Admite cererea formulată de inculpat. Dispune prelungirea dreptului de circulaţie pentru acesta, pe o perioadă de 30 zile.
Incheiere de sedinta din 25.07.2013Administrare probe . Admite cererea formulată de inculpat şi dispune prelungirea dreptului de circulaţie pentru acesta, pe o perioadă de 30 zile.
Incheiere de sedinta din 29.05.2013Termen acordat, faţă de cererea formulată de apărătorul părţii responsabile civilmente, pentru pregătirea apărării. Admite cererea formulată de inculpat şi dispune prelungirea dreptului de circulaţie pentru acesta pe o perioadă de 30 de zile.
Incheiere de sedinta din 17.04.2013Admite cererea formulată de inculpat. Dispune prelungirea dreptului de circulaţie pentru acesta, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 21.03.2013.
Incheiere de sedinta din 20.03.2013Faţă de lipsa de procedură constatată.
Incheiere de sedinta din 06.03.2013Termen acordat pentru introducerea în cauză a Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii.
Incheiere de sedinta din 20.02.2013pentru prelungirea dovezii de circulaţie
Incheiere de sedinta din 06.02.2013lipsă proc.cu părţile civile
Incheiere de sedinta din 09.01.2013