M***** A*****
InculpatADMITE SESIZAREA DIN OFICIU PRIVIND ÎNDREPTAREA ERORII MATERIALE
Incheiere indreptare eroare materiala din 30.05.2013În baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b cod penal condamnă pe inculpatul M. A., pentru săvârşirea infracţiunii conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce are în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, la pedeapsa de: - 1 an închisoare Descontopeşte pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală 59/2010 a Tribunalului Brăila definitivă la 13.04.2010 prin neapelare, în pedepsele de 2 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal , art. 37 lit. b cod penal şi art. 16 din Legea 143/2000 şi pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 4 alin. 1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal, art. 37 lit. b cod penal şi art. 16 din Legea 143/2000. În baza art. 36 alin. 1 cod penal contopeşte pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin prezenta hotărâre cu pedepsele de mai sus descontopite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 2 ani închisoare, la care urmează ca instanţa să aplice un spor de pedeapsă de 6 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de: - 2 ani şi 6 luni închisoare În baza art. 71 cod penal interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a doua şi b cod penal pe durata executării pedepsei. În baza art. 36 alin. 3 cod penal scade din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată din 11.12.2009 până la 04.10.2011. În baza art. 189 cod proc. penală dispune virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Satu Mare, a sumei de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit avocatului din oficiu Ressler Ştefan, conform delegaţiei nr. 2312/2013. În baza art. 191 alin. 1 cod proc. penală obligă inculpatul la plata sumei de 850 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare cu procurorul şi de la comunicare cu inculpatul.
Hotarare 786/2013 din 28.05.2013amână pronuntarea la data de 28.05.2013, sala 65, ora 14.00
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.05.2013în vederea audierii martorilor încuviinţaţi.
Incheiere de sedinta din 09.04.2013faţă de lipsa inculpatului şi a martorului.
Incheiere de sedinta din 19.03.2013faţă de lipsa inculpatului şi a martorului, în vederea repetării procedurii de citare cu aceştia cu mandat de aducere însoţiţi în instanţă.
Incheiere de sedinta din 12.02.2013în vederea audierii martorului încuviinţat.
Incheiere de sedinta din 22.01.2013În vederea citării inculpatului cu mandat de aducere, pentru emiterea unei adrese către ANP şi pentru a se solicita dosarul în care s-a pronunţat sentinţa penală nr.59/2010 a Tribunalului Brăila.