Dosar 14856/280/2012 din 20.07.2012

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 14856/280/2012
Data dosar:
20.07.2012
Instanta:
Judecătoria Pitești
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.05.2016 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Admite in parte cererea

    Respinge solicitarea reclamantului de repunere pe rol a cauzei,. Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC Asigurarea Românească - Asirom Vienna Insurance Group SA, invocată de reclamant. Admite în parte acţiunea precizată. Obligă pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 22737 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, ca şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume, începând cu data formulării ac?iunii, 20.07.2012 şi până la achitarea efectivă a debitului menţionat. Respinge capătul de cerere din acţiune privind obligarea la plata penalităţilor de întârziere de 0,2 % pe zi. Obligă pe pârâtă să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 738 lei. Obligă pe pârâtă să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 738 lei reprezentând partea din taxa judiciară de timbru de plata căreia reclamantul a fost scutit urmare a admiterii cererii de ajutor public judiciar. Admite în parte cererea de chemare în garanţie precizată. Obligă pe chemata în garanţie SC Euroins România Asigurare Reasigurare SA să plătească pârâtei-reclamante suma de 22737 lei reprezentând contravaloare prejudiciu, ca şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume, începând cu data formulării ac?iunii , 20.07.2012 şi până la achitarea efectivă a debitului menţionat. Obligă pe chemata în garanţie să plătească pârâtei-reclamante cheltuieli de judecată în cuantum de 3550 lei. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 20.05.2016.

    Hotarare 4527/2016 din 20.05.2016
  • Sedinta din data de 13.05.2016 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la 20.05.2016. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 13.05.2016.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.05.2016
  • Sedinta din data de 06.05.2016 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 13.05.2016. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 06.05.2016.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.05.2016
  • Sedinta din data de 18.03.2016 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână cauza

    Admite obiecţiunile formulate de reclamant la raportul de expertiză. Emite adresă către expertul cauzei în sensul de a răspunde punctual acestora, fără o nouă convocare a părţilor, sens în care se va înainta o copie xerox a acestor pentru a fi a avute în vedere la formularea răspunsurilor. Respinge solicitarea reclamantului de înlocuire a expertului şi de refacere integrală a expertizei de specialitate. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 18.03.2016.

    Incheiere de sedinta din 18.03.2016
  • Sedinta din data de 11.03.2016 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea asupra obiecţiunilor la raportul de expertiză la data de 18.03.2016. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 11.03.2016.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.03.2016
  • Sedinta din data de 12.02.2016 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână cauza

    Faţă de cererea de amânare a cauzei, văzând şi poziţia apărătorului pârâtei, urmează a o încuviinţa, sens în care apreciază ca fiind utilă acordarea unui nou termen de judecată. Prorogă discutarea raportului de expertiză la termenul ce se va acorda. Comunică un exemplar al raportului de expertiză către intervenientul S* E****** R****** A******** – R********** S*. Amână judecarea cauzei la data de 11 martie 2016, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu cale de atac o dată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 februarie 2016.

    Incheiere de sedinta din 12.02.2016
  • Sedinta din data de 11.12.2015 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână cauza

    Faţă de împrejurările cauzei, apreciază ca fiind utilă acordarea unui nou termen de judecată, sens în care: Înlocuieşte în prezenta cauză, în vederea efectuării lucrării de specialitate, pe expert Racotă Radu Mircea cu expert Stoica Valerian. Emite adresă către expertul Stoica Valerian, desemnat la acest termen de judecată, în înlocuirea expertului Racotă Radu Mircea, prin care i se aduce la cunoştinţă că a fost desemnat să efectueze raportul de expertiză şi să depună lucrarea la dosar, în timp util, procedând în acest sens la convocarea părţilor. Emite adresă către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Argeş prin care se va face cunoscut că în cauză a fost desemnat expert Stoica Valerian, în înlocuirea expertului Racotă Radu Mircea, urmând a se face transferul onorariului provizoriu în mod corespunzător. Amână judecarea cauzei la data de 12 februarie 2016, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu cale de atac o dată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 decembrie 2015.

    Incheiere de sedinta din 11.12.2015
  • Sedinta din data de 23.10.2015 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână cauza

    Având în vedere susţinerea apărătorului reclamantului şi văzând cererea de amânare formulată de apărătoarea pârâtei S* A********* R********** A***** V***** I******** G**** S*********** A****, apreciază ca fiind utilă acordarea unui nou termen, în vederea efectuării lucrării de specialitate. Emite adresă către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Argeş cu solicitarea de a comunica adresa actuală de corespondenţă a expertului Racotă Radu Mircea, întrucât plicul s-a restituit instanţei cu menţiunea „avizat, reavizat, expirat termenul de păstrare”. Prorogă discutarea cererii de înlocuire a expertului Racota Radu Mircea după primirea relaţiilor solicitate de la Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Argeş. Revine cu adresă către expert Racota Radu Mircea cu avertisment de amendă şi, în plus, să precizeze dacă la efectuarea lucrării a avut în vedere doar actele dosarului sau a convocat părţile, iar în situaţia în care nu a procedat la convocarea lor, să menţioneze motivul pentru care a procedat astfel. Amână judecarea cauzei la data de 11 decembrie 2015, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu cale de atac o dată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 octombrie 2015.

    Incheiere de sedinta din 23.10.2015
  • Sedinta din data de 04.09.2015 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână cauza

    Admite exceptia de netimbrare invocata de pârâta S* A********* R********** A***** V***** I******** G**** S*********** A**** în privinţa cererii de interventie fortată a SC Groupama Asigurări SA formulata de catre paratul N*** I*** la data de 27 03 2015. In temeiul disp art 108 ind. 1 CPC aplica amenda judiciară expertului Racota Radu Mircea, faţă de refuzul acestuia la mai multe termene de judecată, de a se conforma dispoziţiilor instanţei, potrivit adresei de la fila 279 . Revine cu adresă către expertul cauzei conform filei 279. Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare in ceea ce priveşte măsura amenzii judiciare şi cu cale de atac odată cu fondul cauzei pentru restul dispoziţiilor prezentei încheieri.

    Incheiere de sedinta din 04.09.2015
  • Sedinta din data de 22.05.2015 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână cauza

    Admite cererea de amânare a cauzei formulată de pârâta Asigurarea Romaneasca- Asirom având în vedere actele depuse în susţinerea acesteia ca şi faptul că există şi alte motive de amânare a cauzei. Conceptează şi citează în calitate de posibil intervenient forţat societatea Groupama Asigurări SA.. Comunică posibilului intervenient şi celorlalte părţi cererea de intervenţie forţată şi înscrisurile doveditoare. Prorogă discuţia asupra admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie forţată pentru următorul termen. Pune în vedere pârâtului N*** I*** să achite taxa judiciară de timbru aferentă cererii de intervenţie forţată în cuantum de 355 lei + 5% din ce depăşeşte valoarea de 5000 lei, respectiv 1199 lei , sub sancţiunea anulării acesteia ca netimbrată. Revine cu adresă către expertul cauzei conform filei 255. Amână judecarea cauzei la 04 Septembrie 2015 pentru când se vor cita părţile care nu au termen în cunoştinţă. Cu drept de reexaminare în termen de trei zile de la data prezentei în privinţa modalităţii de stabilire a taxei de timbru aferentă cererii de intervenţie şi cu cale de atac odată cu fondul cauzei pentru restul dispoziţiilor prezentei încheieri. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Mai 2015.

    Incheiere de sedinta din 22.05.2015
  • Sedinta din data de 20.03.2015 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână cauza

    Revine cu adresă către expert în sensul de a ataşa confirmările de primire privind convocarea părţilor la faza de teren a lucrării, urmând ca în situaţia în care părţile nu au fost convocate la efectuarea lucrării să refacă lucrarea cu respectarea dispoziţiilor legale în această privinţă. Pune în vedere pârâtului Nită Ilie să depună dovezi cu privire la repararea autoturismului în regie proprie. Amână judecarea cauzei la 22 Mai 2015 pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Martie 2015

    Incheiere de sedinta din 20.03.2015
  • Sedinta din data de 20.02.2015 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână cauza

    Respinge solicitarea reclamantului, prin apărător, în sensul înlocuirii martorului Duminică George Răzvan cu dl. Caragea. Faţă de amânarea judecăţii în vederea lămuririi aspectelor legate de convocarea părţilor la efectuarea expertizei se reia citarea pârâtului Niţă Ilie cu menţiunea de a se prezenta personal la interogatoriu sub sancţiunea prev. de art. 225 C.p.civ. Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 20.03.2015. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Februarie 2015

    Incheiere de sedinta din 20.02.2015
  • Sedinta din data de 19.12.2014 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână cauza

    Se limitează solicitarea reclamantului cu privire la proba testimonială , astfel că se va încuviinţa audierea ca martor a numitului Duminică George Razvan, luând act că se obligă să îl prezinte necitat. Se citează pârâtul Niţă Ilie cu menţiunea de a se prezenta personal la interogatoriu sub sancţiunea prev. de art. 225 C.p.civ. Pentru respectarea principiului contradictorialităţii, dispune comunicarea înscrisurilor depuse de reclamant către pârâţi. Se citează pârâtul Niţă Ilie cu mentiunea de a se prezenta personal la interogatoriu sub sancţiunea prev. de art. 225 C.p.civ. Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 20.02.2015. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Decembrie 2014

    Incheiere de sedinta din 19.12.2014
  • Sedinta din data de 31.10.2014 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână cauza

    Admite cererea de reexaminare formulată de expert. Ridică amenda în valoare de 400 lei aplicată expertului judiciar Racotă Radu Mircea prin încheierea de şedinţă din 19.09.2014. Irevocabilă în această privinţă. Admite cererea de amânare a cauzei pentru imposibilitatea de prezentare de către apărătorul reclamantului, faţă de motivul obiectiv în senul că raportul de expertiză nu a fost depus în termenul legal prev. de art. 209 Cp.civ. Se citează pârâtul Niţă Ilie. Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 19.12.2014. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei, pentru restul dispoziţiilor. Pronunţată în şedinţa publică de la 31 Octombrie 2014

    Incheiere de sedinta din 31.10.2014
  • Sedinta din data de 19.09.2014 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână cauza

    Respinge la acest moment cererea de înlocuire a expertului desemnat în cauză, formulată de apărătorul pârâtei. Dispune amendarea d-lui expert Racotă Radu Mircea domiciliat în mun. Pitesti, Cart. Trivale, bl. 61, sc. A, ap. 16, jud. Argeş, având CNP *********4999, cu suma de 400 lei. Cu drept de reexaminare în ceea ce priveşte sancţiunea amendării, conform disp. art 1085 în termen de 15 zile de la comunicare. Se revine cu adresă către expert urmând a fi înştiinţat să efectueze şi să depună la dosarul cauzei raportul de expertiză cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat însoţit de dovezile de convocare a părţilor. Se citează pârâtul Niţă Ilie. Amână judecarea cauzei la 31.10.2014

    Incheiere de sedinta din 19.09.2014
  • Sedinta din data de 06.06.2014 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână cauza

    Se revine cu adresă către expert urmând a fi înştiinţat să efectueze şi să depună la dosarul cauzei raportul de expertiză cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat însoţit de dovezile de convocare a părţilor. Se citează pârâtul Niţă Ilie. Amână judecarea cauzei la 19.09.2014. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Iunie 2014

    Incheiere de sedinta din 06.06.2014
  • Sedinta din data de 11.04.2014 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână cauza

    Faţă de susţinerile de la acest termen de judecată, apreciază necesar a se uni cu fondul excepţiei lipsei calităţii procesuale a pârâtei SC Asigurarea Romaneasca - Asirom Vienna Insurance Group SA, potrivit disp. art. 137 al. 2 C.p.civ., fiind necesară administrarea aceloraşi categorii de probă. Se revine cu adresă către expert urmând a fi înştiinţat să efectueze şi să depună la dosarul cauzei raportul de expertiză cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat însoţit de dovezile de convocare a părţilor. Se citează pârâtul Niţă Ilie. Amână judecarea cauzei la 06.06.2014. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Aprilie 2014

    Incheiere de sedinta din 11.04.2014
  • Sedinta din data de 21.02.2014 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână cauza

    Faţă de susţinerile de la acest termen de judecată, va pune în vedere apărătorului reclamantului să precizeze în scris care este excepţia invocată, prorogând discutarea acesteia la termenul următor. Încuviinţează probele cu înscrisuri, de asemenea interogatoriul intervenientului Niţă Razvan Silviu şi chematei în garanţie SC Euroins România Asigurare Reasigurare SA solicitate de reclamant, prin apărător. Dispune Se citează pârâtul Niţă Ilie. De asemenea încuviinţează probele cu înscrisuri, de asemenea interogatoriul intervenientului Niţă Razvan Silviu solicitate de apărătorul pârâtei Asigurarea Romaneasca - Asirom Vienna Insurance Group SA - Sucursala Arges Pune în vedere intervenientului Niţă Razvan Silviu să se prezinte personal la următorul termen de judecată în vederea administrării interogatoriului sub sancţiunea prev. de art. 225 C.p.civ. Proroga discuţia asupra probei testimoniale solicitată după administrarea primelor categorii de probe încuviinţate. Revine cu adresă către expert urmând a fi înştiinţat să efectueze şi să depună la dosarul cauzei raportul de expertiză cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat însoţit de dovezile de convocare a părţilor. Se citează pârâtul Niţă Ilie. Amână judecarea cauzei la 11.04.2014. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Februarie 2014

    Incheiere de sedinta din 21.02.2014
  • Sedinta din data de 10.01.2014 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână cauza

    Încuviinţează proba cu înscrisuri, solicitată de reclamant şi pârâta Asigurarea Romaneasca - Asirom Vienna Insurance Group SA - Sucursala Arges, respectiv proba cu interogatoriul pârâtei societate de asigurare, solicitată reclamant. Ia act de susţinerea pârâtei că înţelege să se folosească şi de proba cu expertiză tehnică auto deja dispusă în cauză. Pune în vedere reclamantului prin apărător obligaţia să formuleze interogatoriul în scris pentru a se comunica pârâtei Asigurarea Romaneasca - Asirom Vienna Insurance Group SA - Sucursala Arges potrivit disp. art. 222 C.p.civ. Proroga discuţia asupra probei testimoniale solicitată după administrarea primelor categorii de probe încuviinţate. Revine cu adresă către expert urmând a fi înştiinţat să efectueze şi să depună la dosarul cauzei raportul de expertiză cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat însoţit de dovezile de convocare a părţilor. În temeiul disp. art. 54 din Legea asigurărilor nr. 136/1995 rep. dispune introducerea în cauză în calitate de intervenient forţat a numitului Niţă Răzvan Silviu, fiind şoferul vinovat de producerea accidentului, care are aceeaşi adresă ca şi pârâtul Niţă Ilie. Pune în vedere reclamantului să depună la dosar, în scris, precizarea cu privire la cadrul procesual pasiv şi copia acţiunii pentru a se comunica intervenientului. Se citează părţile care nu au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la 21.02.2014. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Ianuarie 2014

    Incheiere de sedinta din 10.01.2014
  • Sedinta din data de 15.11.2013 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână cauza

    Pune în vedere pârâtei SC Asigurarea Romaneasca - Asirom Vienna Insurance Group SA - Sucursala Arges prin avocat să depună răspunsul în scris la interogatoriu. Menţine în sarcina reclamantului prin apărător obligaţia să formuleze interogatoriul pentru pârâtul N*** I*** şi să-l prezinte la următorul termen de judecată în vederea administrării. Se va cita pârâtul N*** I*** cu menţiunea personal la interogatoriu sub sancţiunea prev. de art. 225 Cod proc civilă şi cu exemplar al cererii de chemare în garanţie. Proroga discuţia asupra probei testimoniale solicitată după administrarea primelor categorii de probe încuviinţate. Menţine în sarcina reclamantului obligaţia de a se prezenta personal la interogatoriu sub sancţiunea prev. de art. 225 Cod proc civilă. Revine cu adresă către expert urmând a fi înştiinţat să efectueze şi să depună la dosarul cauzei raportul de expertiză cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat însoţit de dovezile de convocare a părţilor. Emite adresă către ORC Bucuresti pentru a se comunica sediul actual cu care figureaza în evidenţe SC Euroins România Asigurare Reasigurare SA. Se reia procedura de citare cu SC Euroins România Asigurare Reasigurare SA în calitate de chemată în garanţie, urmând a se cita la noul sediul potrivit disp. art. 85 şi 107 C.p.civ. Amână judecarea cauzei la 10.01.2014. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Noiembrie 2013

    Incheiere de sedinta din 15.11.2013
  • Sedinta din data de 04.10.2013 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână cauza

    Admite cererea de amânarea cauzei pentru a lua cunoştinţă de conţinutul cererii de chemare în garanţie formulată de apărătorul reclamantului. Menţine în sarcina reclamantului prin apărător obligaţia să formuleze interogatoriul pentru pârâtul N*** I*** şi să-l prezinte la următorul termen de judecată în vederea administrării. Se va cita pârâtul N*** I*** cu menţiunea personal la interogatoriu sub sancţiunea prev. de art. 225 Cod proc civilă şi cu exemplar al cererii de chemare în garanţie. Menţine în vedere sarcina reclamantului prin apărător obligaţia să formuleze interogatoriul în scris pentru pârâta SC Asigurarea Romaneasca - Asirom Vienna Insurance Group SA - Sucursala Arges în două exemplare, unul pentru instanţă şi unul pentru a se comunica pârâtei. Proroga discuţia asupra probei testimoniale solicitată după administrarea primelor categorii de probe încuviinţate. Menţine în sarcina reclamantului obligaţia de a se prezenta personal la interogatoriu sub sancţiunea prev. de art. 225 Cod proc civilă. Revine cu adresă către expert urmând a fi înştiinţat să efectueze şi să depună la dosarul cauzei raportul de expertiză cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat însoţit de dovezile de convocare a părţilor. Raportat la disp. art. 2 alin. 2 Cod proced. civ., stabileşte taxa judiciară de timbru în cuantum de 1475 lei şi timbru judiciar în valoare de 5 lei aferente cererii de chemare în garanţie şi pune în vedere pârâtei prin reprezentant să facă dovada achitării acestora sub sancţiunea anulării ca netimbrate a cererii de chemare în garanţie, în condiţiile art.20 din Legea nr. 146/1997 Conceptează SC Euroins România Asigurare Reasigurare SA în calitate de chemată în garanţie, care se va cita la noul sediu indicat şi înaintează odată cu citaţia către aceasta un exemplar al cererii precizatoare şi al cererii de chemare în garanţie. Amână judecarea cauzei la 15.11.2013. Cu drept de reexaminare în termen de 3 zile de la pronunţare referitor la modalitatea de stabilire a taxei judiciare de timbru aferentă cererii de chemare în garanţie şi cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei cât priveşte restul măsurilor dispuse prin prezenta încheiere. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Octombrie 2013.

    Incheiere de sedinta din 04.10.2013
  • Sedinta din data de 21.06.2013 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână cauza

    Faţă de cererea formulată de către pârâta SC Asigurarea Romaneasca - Asirom Vienna Insurance Group SA - Sucursala Arges prin care solicită introducerea în cauză a SC Euroins România Asigurare Reasigurare SA, constată necesar a reveni cu adresă către aceasta cu precizarea că nu sunt aplicabile disp art. 54 din Legea nr. 136/1995 care vizează citarea forţată a persoanei responsabile de producerea prejudiciului, menţinând în sarcina acesteia obligaţia de a preciza în scris şi a califica, în fapt şi în drept, cererea formulată, raportat la dispoziţiile codului de procedură civilă şi de a indica în concret pretenţiile efective pe care le are faţă de posibilul intervenient. De asemenea se va pune în vedere să formuleze şi să prezinte interogatoriul pentru reclamant la următorul termen de judecată în vederea administrării. Menţine în sarcina reclamantului prin apărător obligaţia să formuleze interogatoriul pentru pârâtul N*** I*** şi să-l prezinte la următorul termen de judecată în vederea administrării. Se citează pârâtul N*** I*** cu menţiunea personal la interogatoriu sub sancţiunea prev. de art. 225 Cod proc civilă. Menţine în vedere sarcina reclamantului prin apărător obligaţia să formuleze interogatoriul în scris pentru pârâta SC Asigurarea Romaneasca - Asirom Vienna Insurance Group SA-Sucursala Arges în două exemplare, unul pentru instanţă şi unul pentru a se comunica pârâtei. Proroga discuţia asupra probei testimoniale solicitată după administrarea primelor categorii de probe încuviinţate. Pune în vedere reclamantului obligaţia de a se prezenta personal la interogatoriu sub sancţiunea prev. de art. 225 Cod proc civilă. Emite adresă către BLET urmând a se comunica că a fost desemnat expert în cauză domnul expert Racotă Radu Mircea, în specialitatea auto. Emite adresă către expert urmând a fi înştiinţat să efectueze şi să depună la dosarul cauzei raportul de expertiză cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat însoţit de dovezile de convocare a părţilor. Amână judecarea cauzei la 04.10.2013, urmând a se relua procedura de citare potrivit disp. art. 85 şi 107 C.p.civ. cu posibilul intervenient Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Iunie 2013.

    Incheiere de sedinta din 21.06.2013
  • Sedinta din data de 10.05.2013 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână cauza

    Faţă de cererea formulată de către pârâta S* A********* R********** A***** V***** I******** G**** S*********** A**** prin care solicită introducerea în cauză a SC Euroins România Asigurare Reasigurare SA, emite adresă către aceasta cu menţiunea de preciza în scris şi a califica în fapt şi în drept cererea formulată. Încuviinţează pentru reclamant proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriu . Pune în vedere reclamantului prin apărător să formuleze interogatoriul pentru pârâtul N*** I*** şi să-l prezinte la următorul termen de judecată în vederea administrării. Citează pârâtul N*** I*** cu menţiunea personal la interogatoriu sub sancţiunea prev. de art. 225 Cod proc civilă. Pune în vedere reclamantului prin apărător să formuleze interogatoriul în scris pentru pârâta S* A********* R********** A***** V***** I******** G**** S*********** A**** în două exemplare, unul pentru instanţă şi unul pentru a se comunica pârâtei. Prorogă discuţia asupra probei testimoniale solicitată după administrarea primelor categorii de probe. Încuviinţează pentru pârâta S* A********* R********** A***** V***** I******** G**** S*********** A****, proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriu şi proba cu expertiză de specialitate. Emite adresă către pârâta S* A********* R********** A***** V***** I******** G**** S*********** A**** prin care i se va pune în vedere să formuleze şi să prezinte interogatoriul pentru reclamant la următorul termen de judecată în vederea administrării. Citează reclamantul cu menţiunea personal la interogatoriu sub sancţiunea prev. de art. 225 Cod proc civilă. Stabileşte drept obiective ale expertizei: să se stabilească modul de producere al accidentului din data de 18.11.2010 între autoturismul AG 050716 condus de reclamantul Duminică Constantin şi auto AG 81 LIE condus de pârâtul Niţă Razvan Silviu (dacă există legătura de cauzalitate între avariile celor două autoturisme şi dinamica producerii accidentului), să se stabilească dacă accidentul se putea produce în circumstanţele descrise de cei doi conducători autor, să se stabilească avariile prezente pe cele două autoturisme şi dacă aceste avarii sunt complementare, să se stabilească valoarea concretă, reală a despăgubirilor necesare aducerii autoturismului AG 050716 la starea avută anterior producerii accidentului din data de 18.11.2010, să se stabilească persoanele vinovate în producerea accidentului şi normele legale de circulaţie pe drumurile publice încălcate de părţile implicate. Desemnează expert auto prin tragere la sorţi în lipsa acordului părţilor de pe lista experţilor autorizaţi pe domnul expert Racotă Radu Mircea. Se va emite adresă către BLET urmând a se comunica că a fost desemnat expert în cauză domnul expert Racotă Radu Mircea, în specialitatea auto. Se va emite adresă către expert urmând a fi înştiinţat să efectueze şi să depună la dosarul cauzei raportul de expertiză cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat însoţit de dovezile de convocare a părţilor. Stabileşte onorariu provizoriu în cuantum de 600 lei în sarcina pârâtei S* A********* R********** A***** V***** I******** G**** S*********** A**** şi îi pune în vedere acesteia prin adresă să facă dovada achitării onorariului în termen de 5 zile de la data încuviinţării probei sub sancţiunea decăderii din probă. Amână judecarea cauzei la 21.06.2013. Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Mai 2013

    Incheiere de sedinta din 10.05.2013
  • Sedinta din data de 22.03.2013 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână cauza

    Acordă un nou termen de judecată urmând a se comunica pârâtului N*** I*** şi societăţii de asigurare SC Euroins, un exemplar de pe înscrisurile depuse la dosar de către pârâta S* A********* R********** A***** V***** I******** G**** S*********** A**** . Prorogă discuţia asupra încuviinţării cererii de intervenţie la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la 10.05.2013. Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Martie 2013

    Incheiere de sedinta din 22.03.2013
  • Sedinta din data de 08.02.2013 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână cauza

    Faţă de solicitarea apărătorului pârâtei S* A********* R********** A***** V***** I******** G**** S*********** A****, privind introducerea în cauză în calitate de intervenient a societăţii de asigurare a pârâtului Niţă Ilie SC Euroins, constată necesar a pune în vedere acestuia să formuleze în scris cererea, să o califice în drept şi să motiveze această solicitare. Admite cererea formulată de reclamant prin avocat de amânare a cauzei pentru a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării şi al înscrisurilor comunicate. Amână judecarea cauzei la 22.03.2013. Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Februarie 2013

    Incheiere de sedinta din 08.02.2013
  • Sedinta din data de 18.01.2013 la ora 08:30

    Complet: C19 -Vineri - Camera Consiliu
  • Amână cauza

    Admite în parte cererea de ajutor public judiciar. Scuteşte pe reclamant de plata taxei judiciare de timbru aferentă acţiunii în cuantum de 738 lei şi dispune plata eşalonată a restului taxei de timbru în valoare de 738 lei în cinci rate lunare, fiecare în valoare de câte 148 lei, începând cu februarie 2013, sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată. Cu drept de reexaminare, în termen de 5 zile de la comunicare Pronunţată în şedinţa publică de la 18.01.2013.

    Incheiere de sedinta din 18.01.2013
  • Sedinta din data de 14.12.2012 la ora 08:30

    Complet: C5-2
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de pârâta S* A********* R********** A***** V***** I******** G**** S*********** A**** prin care solicită acordarea unui termen de judecată pentru a-şi asigura apărare calificată. Emite adresă către pârâta S* A********* R********** A***** V***** I******** G**** S*********** A**** pentru a înainta la dosar toate înscrisurile aflate în dosarul de daună nr. 40057472/2010 în copii certificate pentru conformitate cu originalul. Citează pârâtul Niţă Ilie Acordă termen în vederea soluţionării cererii de ajutor public judiciar la data de 18.01.2013. Amână judecarea cauzei la 08.02.2013. Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Decembrie 2012

Flux dosar


Actualizare GRPD