M**** R***** V******
InculpatF***** S*****
Parte vătămatăCondamnă pe inculpatul M**** R***** V****** la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1- art. 209 alin. 1 lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală. (faptă săvârşită la data de 05.03.2012). Potrivit art. 61 alin. 1 teza III Cod penal, revoca beneficiul liberării condiţionate cu privire la pedeapsa de 3 ani ?i 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1869/18.10.2010 a Judecătoriei Brăila, definitivă la data de 09.11.2010 prin nerecurare. Potrivit art. 61 alin. 1 teza III Cod penal, contopeşte restul rămas neexecutat de 243 de zile, aplicată prin sentinţa penală nr. 1869/18.10.2010 a Judecătoriei Brăila, definitivă la data de 09.11.2010 prin nerecurare, cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta, inculpatul M**** R***** V****** urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, sporită la 3 (trei) ani ?i 6 (?ase) luni închisoare. În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, aplică inculpatului M**** R***** V****** pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal pe durata executării pedepsei principale în condiţiile prevăzute de art. 71 Cod penal. Constată că inculpatul este arestat in altă cauză. În temeiul art. 14 şi 346 Cod de procedură penală, raportat la art. 1349 alin. 1 ?i 2 Cod civil, admite ac?iunea civilă ?i obligă pe inculpatul M**** R***** V****** la plata sumei de 1500 lei cu titlu de despăgubiri materiale către partea civilă F***** S*****. În baza art. 189 alin. 1 din Cod procedură penală , onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul M**** R***** V******, in sumă de 400 lei ( din care suma de 200 lei pentru faza de urmărire penală) urmează a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, către Baroul Galaţi. (av. Mlăjeru Lumini?a) În temeiul art. 191 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă pe inculpatul M**** R***** V****** la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. (din care suma de 302,5 lei aferentă urmăririi penale). Cu drept de recurs în termen de 10 zile .
pentru lipsa relaţii