I*** C*********
ReclamantC*** D* P***** S********* A M*********** A******* N******** B********
PârâtAdmite excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată invocată de pârâtă. Respinge ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamantul I*** C********* în contradictoriu cu pârâta Casa Sectorială de Pensii a Ministerul Apărării Naţionale. Respinge ca nefondată cererea privind suspendarea executării deciziei nr. 56951/12.12.2011. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12.07.2012.
Amână cauza la cererea scrisă a apărătorului reclamantului, întrucât nu se poate prezenta în şedinţa de judecată de la acest termen din motive medicale şi pentru a fi comunicat instituţiei pârâte un exemplar al cererii precizatoare, iar reclamantului un exemplar al întâmpinării.
Amână cauza pentru lipsă de procedură cu instituţia pârâtă. Se repetă procedura de citare cu aceasta.