S********* U***** L*****
PetentAutorizat înscrierea modificării actului constitutiv în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor.
Efectuarea unei adrese către petent, cu menţiunea ca în baza procesului verbal încheiat în data de 07.11.2012, să depună la dosarul cauzei, în 4 exemplare un act adiţional (după modelul celorlalte acte adiţionale depuse la dosarul cauzei), la actul constitutiv în care să fie trecute potrivit Hotărârii adoptate în şedinţa Adunării Generale a Sindicatului Unirea Lipova, noua componenţă a conducerii Sindicatului, cu referire la textele din actul constitutiv care se modifică, aceasta deoarece în actul constitutiv, la art. 6 este trecută componenţa conducerii şi administrării acestuia. Amână judecarea cauzei la data de 29 noiembrie 2012. Pronunţată în şedinţa publică din 22 noiembrie 2012.