B***** C*********
CondamnatSP NR.1692/2012 Admite propunerea formulată de Comisia de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Tg-Jiu, privind pe condamnatul B***** C********* . Dispune liberarea condiţionată a condamnatului B***** C*********, aflat în executarea mandatului nr. 409/2010 emis de Judecătoria Râmnicu Vâlcea pentru pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 283/2010 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea . Cheltuielile judiciare în cuantum de 100 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, ce se va suporta în avans din fondurile Ministerului Justiţiei, rămân în sarcina statului. Cu recurs în termen de 3 zile de la comunicare pentru condamnat şi de la pronunţare pentru procuror. Pronunţată în şedinţa publică din 13.09.2012 la Judecătoria Tg-Jiu.