Dosar 1512/120/2012 din 20.02.2012

procedura insolvenţei


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1512/120/2012
Data dosar:
20.02.2012
Instanta:
Tribunalul Dâmbovița
Departament:
Secţia a II-a Civilă de Contencios Administrativ şi Fiscal
Obiect:
procedura insolvenţei
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.01.2016 la ora 9:00

    Complet: Sindic - S6
  • Legea 85/2006 privind insolventa

    În temeiul art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, închide procedura simplificată a insolvenţei debitoarei S.C. ADIS S.R.L. şi dispune radierea societăţii din registrul comerţului. În temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenţei, descarcă lichidatorul judiciar Cabinet individual de practician în insolvenţă „Pantelin Marian” de orice îndatoriri şi responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de garanţii. În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenţei, prezenta se va notifica DGRFP Ploieşti – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, pentru efectuarea menţiunii. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 11 ianuarie 2016.

    Hotarare 2/2016 din 11.01.2016
  • Sedinta din data de 23.11.2015 la ora 9:00

    Complet: Sindic - S6
  • Amână cauza

    Acordă termen pentru continuarea procedurii, în vederea soluţionării eventualelor obiecţii la raportul final

    Incheiere de sedinta din 23.11.2015
  • Sedinta din data de 12.10.2015 la ora 9:00

    Complet: Sindic - S6
  • Amână cauza

    Acordă termen pentru continuarea procedurii la data de 23 noiembrie 2015, pentru a se lua cunoştinţă de raportul asupra fondurilor obţinute din lichidare şi de planul de distribuire şi formularea eventualelor contestaţii, precum şi pentru depunerea unui punct de vedere din partea lichidatorului cu privire la cererea de creanţă şi de repunere în termen, formulată de Comuna Petreşti.

    Incheiere de sedinta din 12.10.2015
  • Sedinta din data de 15.06.2015 la ora 9:00

    Complet: Sindic - S6
  • Amână cauza

    Acordă termen pentru continuarea procedurii la data de 12 octombrie 2015, în vederea achitării integrale a preţului pentru bunul imobil – spaţiu comercial situat în com. Petreşti şi a distribuirii sumelor încasate, către creditori.

    Incheiere de sedinta din 15.06.2015
  • Sedinta din data de 27.04.2015 la ora 9:00

    Complet: Sindic - S6
  • Amână cauza

    pentru achitarea integrală a preţului pentru bunul imobil adjudecat

    Incheiere de sedinta din 27.04.2015
  • Sedinta din data de 09.02.2015 la ora 9:00

    Complet: Sindic - S6
  • Amână cauza

    Acordă termen pentru continuarea procedurii la data de 27 aprilie 2015, în vederea achitării integrale a preţului pentru bunul imobil – spaţiu comercial situat în com. Petreşti şi a distribuirii sumelor încasate, către creditori.

    Incheiere de sedinta din 09.02.2015
  • Sedinta din data de 15.12.2014 la ora 9:00

    Complet: Sindic - S6 - AMANARE
  • Amână cauza

    Acordă termen pentru continuarea procedurii la data de 09 februarie 2015, în vederea achitării integrale a preţului pentru bunul imobil – spaţiu comercial situat în com. Petreşti şi a distribuirii sumelor încasate, către creditori.

    Incheiere de sedinta din 15.12.2014
  • Sedinta din data de 20.10.2014 la ora 9:00

    Complet: Sindic - S6
  • Amână cauza

    Acordă termen pentru continuarea procedurii la data de 15 decembrie 2014, în vederea aprobării de către creditori a ofertei de cumpărare primită pentru bunul imobil – spaţiu comercial situat în com. Petreşti.

    Incheiere de sedinta din 20.10.2014
  • Sedinta din data de 02.06.2014 la ora 9:00

    Complet: Sindic - S6
  • Amână cauza

    Acordă termen pentru continuarea procedurii la data de 20 octombrie 2014, în vederea valorificării bunului imobil din patrimoniul debitoarei, conform hotărârii adunării creditorilor. Menţine citarea creditoarei A.A.A.S. Bucureşti, prin Buletinul procedurilor de insolvenţă, conform art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.

    Incheiere de sedinta din 02.06.2014
  • Sedinta din data de 31.03.2014 la ora 9:00

    Complet: Sindic - S6
  • Amână cauza

    Acordă termen pentru continuarea procedurii la data de 02 iunie 2014, în vederea valorificării bunului imobil din patrimoniul debitoarei, conform hotărârii adunării creditorilor.

    Incheiere de sedinta din 31.03.2014
  • Sedinta din data de 02.12.2013 la ora 9:00

    Complet: Sindic - S6
  • Amână cauza

    Acordă termen la data de 31 martie 2014, în vederea continuării activităţii de valorificare a bunului imobil din patrimoniul debitoarei, conform hotărârii adunării creditorilor din 04.12.2013.

    Incheiere de sedinta din 02.12.2013
  • Sedinta din data de 07.10.2013 la ora 9:00

    Complet: Sindic - S6
  • Amână cauza

    în vederea continuării activităţii de valorificare a bunului imobil din patrimoniul debitoarei, conform hotărârii adunării creditorilor din 01.07.2013

    Incheiere de sedinta din 07.10.2013
  • Sedinta din data de 17.06.2013 la ora 9:00

    Complet: Sindic - S6
  • Amână cauza

    în vederea valorificării bunului din patrimoniul debitoarei, conform hotărârii adunării creditorilor şi pentru îndeplinirea în mod legal a procedurii de citare

    Incheiere de sedinta din 17.06.2013
  • Sedinta din data de 15.04.2013 la ora 9:00

    Complet: Sindic - S6
  • Amână cauza

    pentru valoficarea bunului imobil din patrimoniul debitoarei

    Incheiere de sedinta din 15.04.2013
  • Sedinta din data de 11.02.2013 la ora 9:00

    Complet: Sindic - S6
  • Amână cauza

    în vederea valorificării bunului din patrimoniul debitoarei, conform hotărârii adunării creditorilor din 23.01.2013

    Incheiere de sedinta din 11.02.2013
  • Sedinta din data de 19.11.2012 la ora 9:00

    Complet: Sindic - S6
  • Amână cauza

    Acordă termen pentru continuarea procedurii la data de 11 februarie 2013, în vederea valorificării bunului din patrimoniul debitoarei, conform hotărârii adunării creditorilor din 13.11.2012.

  • Sedinta din data de 17.09.2012 la ora 9:00

    Complet: Sindic - S6
  • Amână cauza

    pentru ca lichidatorul să procedeze la identificarea şi evaluarea bunurilor din patrimoniul debitoarei, în funcţie de actele şi documentele puse la dispoziţie de administratorii statutari

  • Sedinta din data de 28.05.2012 la ora 9:00

    Complet: Sindic - S6
  • Amână cauza

    În temeiul art. art. 108 ind.1 alin. 1 pct. 2 lit. d şi e Cpc, coroborat art. 44 din Legea nr. 85/2006, dispune amendarea administratorilor statutari Preda Cornel şi Preda Constantin, cu amendă judiciară în cuantum de 500 lei, fiecare, pentru refuzul nejustificat de a pune la dispoziţia lichidatorului documentele prevăzute la art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006. Acordă termen pentru continuarea procedurii la data de 17 septembrie 2012, pentru ca lichidatorul să efectueze demersuri suplimentare pentru a intra în posesia documentelor contabile ale debitoarei.

  • Sedinta din data de 26.03.2012 la ora 9:00

    Complet: Sindic - S6
  • Amână cauza

    Deschide procedura simplificată a insolvenţei debitoarei S* A*** S**. Acordă termen pentru continuarea procedurii la 28 mai 2012.

Flux dosar


Actualizare GRPD