P******** D* P* L**** J********** D***
RecurentZ****** G*******
Intimat INCULPATM****** D*********
Intimat PARTE CIVILĂÎn baza art. 385 ind.15 pct. 2 lit. d C.p.p., admite recursul declarat de P******** D* P* L**** J********** D***, împotriva sentinţei penale nr. 140/17.02.2012 a Judecătoriei Deta, pronunţată în dosar nr. 1516/220/2011. Casează sentinţa penală de mai sus şi rejudecând: În baza art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit. i C. pen. condamnă pe inculpatul Z.G. la - 3 ( trei ) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În baza art. 81 C. pen., suspendă condiţionat pedeapsa aplicată inculpatului şi în baza art. 82 C. pen. stabileşte termen de încercare de 5 ani pe seama acestuia. Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a şi lit. b C. pen, cu exepţia dreptului de a alege şi în baza art. 71 alin. 5 C. pen. suspendă executarea acestei pedepse accesorii. În baza art. 359 Cpp, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.p.p. Menţine dispoziţiile hotărârii atacate cu privire la latura civilă. În baza art. 192 alin. 3 Cpp, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei a sumei de 200 lei către Baroul Timiş, onorariu avocat din oficiu. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică din 11.05.2012.
Pentru 11.05.2012.