C****** C******* P***** S********* D************* B********
Intimat PârâtP** G**** I**** L* S** G************
Recurent ReclamantM********* F********* P****** B********
Intimat PârâtP** A***** L* S** G************
Recurent ReclamantA********** N******** P***** R********** P*************
Intimat PârâtRespinge ca nefondat recursul.
Hotarare 5088/2013 din 30.10.2013Având în vedere cererea de amânare formulată de intimata Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Bucureşti raportat la împrejurarea că atribuţiile acesteia vor fi preluate de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, potrivit Legii nr. 165/17.04.2013, apreciind-o legală şi întemeiată şi văzând poziţia procesuală a reprezentanţilor părţilor recurente, ADMITE cererea şi amână judecarea cauzei pentru data de 30 octombrie 2013, cam 39, ora 9,00
Incheiere de sedinta din 19.06.2013Având în vedere lipsa nejustificată a părţilor şi împrejurarea că niciuna dintre acestea nu a solicitat judecarea cauzei şi în eventuala lipsă, Văzând prevederile art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă,suspendă judecarea cauzei şi trimite dosarul la arhiva instanţei, spre păstrare, până la intervenţia părţii interesate.
Incheiere suspendare din 03.04.2013