I*** V******
InculpatS******* J******* D* U****** V*****
Parte civilăS******** D* A******** V*****
Parte civilăHOT:În baza art. 178 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 320/1 alin. 7 Cod procedură penală, Condamnă pe inculpata I*** V******, la pedeapsa de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. În baza art. 71 Cod penal, interzice inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal, pe durata executării pedepsei. În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 4 luni, stabilit conform art. 82 Cod penal. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatei asupra cauzelor de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei, prevăzute de art. 83 şi 84 Cod penal. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În baza art. 14 şi 346 Cod procedură penală, art. 998-999 Cod civil (din 1864), art. 313 din Legea nr. 95/2006, art. 49-50 din Legea nr. 136/1995, admite acţiunea civilă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea şi obligă pe inculpată şi pe asigurătorul S.C. UNIQA Asigurări S.A. să plătească acestei părţi civile suma de 1.310,58 lei despăgubiri civile. În baza art. 14 şi 346 Cod procedură penală, art. 998-999 Cod civil (din 1864), art. 313 din Legea nr. 95/2006, art. 49-50 din Legea nr. 136/1995, admite acţiunea civilă a Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vâlcea şi obligă pe inculpată şi pe asigurătorul S.C. UNIQA Asigurări S.A. să plătească acestei părţi civile suma de 535,40 lei despăgubiri civile. Ia act că Florică Ioan, fiul victimei Florică Maria, nu s-a constituit în mod legal parte civilă în procesul penal. În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpată la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu Gînju Ion va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Pronunţată în şedinţa publică din 12 noiembrie 2012. Preşedinte
Hotarare 207/2012 din 12.11.2012Amână pronunţarea la 12 noiembrie 2012.
amână pronunţarea la 5 noiembrie 2012
amână cauza pentru desemnarea unui avocat din oficiu pentru inculpată