S*** B**** A*** S**
ReclamantB**** M****
PârâtI*** I****
PârâtS***** F*****
PârâtI******* D******
PârâtConstată perimată acţiunea civilă formulată de reclamanta SC BENGT AGRO SRL Bucureşti în contradictoriu cu pârâţii B**** M****, I*** I****, S***** F***** şi I******* D******. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.01.2014.
Hotarare 78/2014 din 16.01.2014Încheiere 22.11.2012 Suspendă judecata acţiunii în temeiul art. 1551 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Cu recurs cât timp durează suspendarea. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.11.2012. Preşedinte
Incheiere suspendare din 22.11.2012DISPUNE: Admite cererea de amânare. Amână judecarea cauzei. Pune în vedere reprezentantului reclamantei să depună la dosar dovada demersurilor făcute cu privire la eventualul deces al pârâtului I******* D******, iar, în caz afirmativ, numele şi adresele moştenitorilor acestuia. Se vor cita pârâţii care nu au termen în cunoştinţă. Stabileşte termen de judecată la data de 22.11.2012. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.10.2012
Amână judecarea cauzei. Se vor cita părţile şi se va comunica acestora câte un exemplar al raportului de expertiză topografică. Se va cita reclamanta la adresa indicată în cererea de chemare în judecată, cu menţiunea de a achita, în acelaşi cont ca şi onorariul pentru efectuarea expertizei, cheltuielile de deplasare efectuate de expert, în sumă de 490 de lei, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei potrivit dispoziţiilor art. 1551 C. proc. civ. în cazul neîndeplinirii obligaţiei, precum şi cu menţiunea de a face demersuri pentru a afla dacă pârâtul I******* D****** a decedat, iar, în caz afirmativ, care sunt moştenitorii acestuia. Se vor emite adrese către domnul expert Dumitrescu Florin şi către Biroul Local pentru expertize tehnice şi contabile din cadrul Tribunalului Constanţa, pentru a se aduce la cunoştinţă împrejurarea că instanţa a admis în parte cererea expertului şi a dispus ca reclamanta să achite, în acelaşi cont ca şi onorariul pentru efectuarea expertizei, cheltuielile de deplasare efectuate de expert, în sumă de 490 de lei. Stabileşte termen de judecată la data de 18.10.2012. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.09.2012 După apelarea cauzei, dar înainte de terminarea şedinţei de judecată, în instanţă se prezintă pârâţii I*** I**** şi S***** F*****.
DISPUNE: Încuviinţează proba cu înscrisuri şi proba cu expertiza topografică propuse de reclamantă în susţinerea acţiunii. Stabileşte următoarele obiective ale expertizei topografice: identificarea terenului arabil extravilan în suprafaţă totală de 9 ha situat în satul General Scărişoreanu, comuna Amzacea, judeţul Constanţa, tarlaua 14, parcela 38/2 şi identificarea unor posibilităţi de partajare în natură a acestui teren, în trei loturi egale în suprafaţă de 3 ha fiecare, cu indicarea vecinătăţilor şi a lungimii laturilor. Stabileşte onorariu provizoriu pentru efectuarea expertizei încuviinţate, în cuantum de 1.000 de lei. Se va cita reclamanta cu menţiunea de a achita onorariul provizoriu stabilit, în termen de cinci zile de la primirea citaţiei, sub sancţiunea prevăzută de art. 1551 C. pr. civ. Desemnează prin tragere la sorţi pentru efectuarea expertizei topografice pe domnul expert Dumitrescu Florin. Se va emite adresă către expertul desemnat în cauză, după achitarea onorariului provizoriu stabilit, pentru a întocmi raportul de expertiză topografică şi de a-l depune la dosar cu cel puţin cinci zile înaintea următorului termen de judecată. Se va emite adresă către Biroul Local de experţi Constanţa pentru a-i aduce la cunoştinţă numirea domnului expert Dumitrescu Florin în prezenta cauză. Dispune din oficiu administrarea probei cu interogatoriul pârâţilor. Se vor cita pârâţii cu menţiunea de a se prezenta la următorul termen de judecată pentru administrarea probei cu interogatoriul, sub sancţiunea aplicării disp. art. 225 C. pr. civ. Stabileşte termen de judecată la data de 20.09.2012. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.06.2012