S* A*** T**** S**
CreditorS* D** A*** S**
DebitorAcordă termen pentru judecarea acţiunii la data de 01.11.2012, termen în cunoştinţă, în conformitate cu art. 153 al. 1 C.proc.civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, creditoarei. Citează debitoarea cu menţiunile ca până cel mai târziu în ziua fixată pentru înfăţişare, debitorul este obligat să depună întâmpinarea sub sancţiunea decăderii din dreptul de a propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publica, în cazul nedepunerii întâmpinării, instanţa poate considera aceasta ca o recunoaştere (conform art.7 al.4 OUG 119/2007, iar sub sancţiunea decăderii, debitorul poate contesta creanţa prin întâmpinare.(conform art.9 alin.1 OUG 119/2007). De asemenea, pune în vedere agentului procedural de a îndeplini corespunzător procesul verbal de îndeplinire a procedurii de citare potrivit dispoziţiilor art. 100 C.proc.civ. (inclusiv arătând calitatea reprezentantului societăţii debitoarea care primeşte şi aplicarea ştampilei debitoarei) sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare prevăzute de art.1081 pct.2 lit. g C.proc.civ. Emite adresă către Oficiul Poştal al comunei Ghiroda şi Oficiul Judeţean de Poştă Timiş, pentru a comunica datele de identificare, mai exact codul numeric personal, numele, prenumele persoanei şi domiciliul persoanei însărcinate cu îndeplinirea procedurii de citare la adresa debitoarei şi care a întocmit procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de citare cu debitoarea, pentru termenele din 06.09.2012, 20.09.2012, 04.10.2012, 18.10.2012 pentru a fi posibilă aplicarea acestuia a unei amenzi judiciare. Pronunţată în şedinţa publică din 18.10.2012.
Acordă termen pentru judecarea acţiunii la data de 18.10.2012, termen în cunoştinţă, în conformitate cu art. 153 al. 1 C.proc.civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, creditoarei. Citează debitoarea cu menţiunile ca până cel mai târziu în ziua fixată pentru înfăţişare, debitorul este obligat să depună întâmpinarea sub sancţiunea decăderii din dreptul de a propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publica, în cazul nedepunerii întâmpinării, instanţa poate considera aceasta ca o recunoaştere (conform art.7 al.4 OUG 119/2007, iar sub sancţiunea decăderii, debitorul poate contesta creanţa prin întâmpinare.(conform art.9 alin.1 OUG 119/2007). De asemenea, pune în vedere agentului procedural de a îndeplini corespunzător procesul verbal de îndeplinire a procedurii de citare potrivit dispoziţiilor art. 100 C.proc.civ. (inclusiv arătând calitatea reprezentantului societăţii debitoarea care primeşte şi aplicarea ştampilei debitoarei) sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare prevăzute de art.1081 pct.2 lit. g C.proc.civ. Emite adresă către Oficiul Poştal al comunei Ghiroda din judeţul Timiş, pentru a comunica datele de identificare, mai exact codul numeric personal, numele şi prenumele persoanei şi domiciliul persoanei însărcinate cu îndeplinirea procedurii de citare la adresa debitoarei S.C. D&T AUTO S.R.L., cu sediul în Ghiroda, Calea Lugojului, nr.67, Jud.Timiş şi care a întocmit procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de citare cu debitoarea, pentru termenele din 06.09.2012, 20.09.2012, 04.10.2012 procese-verbal ce poartă nr. recomandată 11082/20.08.2012, 06491/12.09.2012, 21993/25.09.2012, pentru a fi posibilă aplicarea acestuia a unei amenzi judiciare. Pronunţată în şedinţa publică din 04.10.2012.
Acordă termen pentru judecarea acţiunii la data de 04.10.2012, termen în cunoştinţă, în conformitate cu art. 153 al. 1 C.proc.civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, creditoarei. Citează debitoarea cu menţiunile ca până cel mai târziu în ziua fixată pentru înfăţişare, debitorul este obligat să depună întâmpinarea sub sancţiunea decăderii din dreptul de a propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publica, în cazul nedepunerii întâmpinării, instanţa poate considera aceasta ca o recunoaştere (conform art.7 al.4 OUG 119/2007, iar sub sancţiunea decăderii, debitorul poate contesta creanţa prin întâmpinare.(conform art.9 alin.1 OUG 119/2007). De asemenea, pune în vedere agentului procedural de a îndeplini corespunzător procesul verbal de îndeplinire a procedurii de citare potrivit dispoziţiilor art. 100 C.proc.civ. (arătând calitatea primitorului) sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare prevăzute de art.1081 pct.2 lit. g C.proc.civ. Pronunţată în şedinţa publică din 20.09.2012
Acordă termen pentru judecarea acţiunii la data de 20.09.2012, termen în cunoştinţă, în conformitate cu art. 153 al. 1 C.proc.civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, creditoarei. Citează debitoarea cu menţiunile ca până cel mai târziu în ziua fixată pentru înfăţişare, debitorul este obligat să depună întâmpinarea sub sancţiunea decăderii din dreptul de a propune probe şi de a invoca excepţii, in afara celor de ordine publica, în cazul nedepunerii întâmpinării, instanţa poate considera aceasta ca o recunoaştere (conform art.7 al.4 OUG 119/2007) iar sub sancţiunea decăderii, debitorul poate contesta creanţa prin întâmpinare (conform art.9 alin.1 OUG 119/2007). Debitoarea va avea fi citată cu menţiunea pentru agentul procedural de a specifica calitatea primitorului şi a aplica ştampila societăţii
Acordă termen pentru judecarea acţiunii la data de 06.09.2012, termen în cunoştinţă, în conformitate cu art. 153 al. 1 C.proc.civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, creditoarei. Citează debitoarea cu menţiunile ca până cel mai târziu în ziua fixată pentru înfăţişare, debitorul este obligat să depună întâmpinarea sub sancţiunea decăderii din dreptul de a propune probe şi de a invoca excepţii, in afara celor de ordine publica, în cazul nedepunerii întâmpinării, instanţa poate considera aceasta ca o recunoaştere (conform art.7 al.4 OUG 119/2007 iar sancţiunea decăderii, debitorul poate contesta creanţa prin întâmpinare.(conform art.9 alin.1 OUG 119/2007). Pronunţată în şedinţa publică din 06.08.2012.
Amână cauza la 06,08,2012