B**** I*****
InculpatS* G******** I** S**
Parte responsabilă civilmenteA****** N******** D* A*********** F****** P*** D******* G******* A F********* P****** M********
Parte civilăSentinţa penală 357/13.12.2012 Condamnă pe inculpata B.I. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev şi ped de art 6 din Legea 241/2005 cu aplicarea art 3201 alin 7 C.pr.pen, art 74 şi 76 lit *e* C.pen, la 3 (trei) luni închisoare. În baza art 81 şi 82 C.pen, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 3 luni, atrăgându-i-se atenţia inculpatei asupra consecinţelor prev de art 83 C.pen. În baza art 14 C.pr.pen rap la art 998 C.civil vechi şi art 6 C.civil nou, obligă pe inculpată în solidar cu partea responsabilă civilmente SC *Gardaland Ily* SRL, să plătească părţii civile ANAF-Direcţia Generală a Finanţelor Publice Maramureş, suma de 15.659 lei despăgubiri civile, reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă, cu dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente până la achitarea integrală a creanţei. În baza art 191 C.pr.pen, obligă pe inculpată la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare cu inculpata şi de la comunicare cu celelalte părţi.
Amână pronunţarea pentru data de 13.12.2012
Amana cauza la data de 11.12.2012, la cererea formulata de apărător in vederea pregatirii apararii.
Amână cauza la data de 13.11.2012, fiind admisă cererea de amânare formulată de inculpată