M**** M******
RecurentI P J M********
IntimatAdmite în parte plângerea. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 630 lei, aplicată prin procesul - verbal seria CP nr. 1171246 din 04.06.2012, întocmit de IPJ Mehedinţi, cu sancţiunea avertismentului şi exonerează petenta de plata amenzii aplicate prin procesul verbal menţionat. Menţine restul dispoziţiilor din procesul - verbal. Atrage atenţia petentei ca pe viitor să respecte dispoziţiile legale. Cu drept de recursîn termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în sedinţa publică de la 20 noiembrie 2012.
Încuviinţează atât pentru petentă cât şi pentru intimat administrarea probei cu înscrisuri. Încuviinţează pentru petentă administrarea probei cu un martorul Nica Costin, teza probatorie fiind dovedirea stării de fapt. Citarea martorului Nica Costin la adresa indicată, respectiv Craiova, str. Grădinari, nr. 44, jud. Dolj. Emiterea unei adese către intimatul IPJ Mehedinţi cu menţiunea ca până la următorul termen de judecată să comunice instanţei dacă petenta a mai fost sancţionată contravenţional pentru fapte similare iar în caz afirmativ comunicarea proceselor verbale prin care a fost sancţionată Amână judecarea cauzei la data de 20 noiembrie 2012. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 octombrie 2012 la sediul Judecatoriei Strehaia.
Încuviinţează cererea de amânare formulată oral de către avocatul petentei. Comunicarea unui exemplar de pe întâmpinarea depusă, către petentă. Amână judecarea cauzei la data de 30 octombrie 2012 Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 octombrie 2012
Încuviinţează cererea de amânare formulată de petenta M**** M******.. Comunicarea unui exemplar de pe întâmpinarea depusă, către petentă. Amână judecarea cauzei la data de 09 octombrie 2012 Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 septembrie 2012