B***** C****
InculpatH****** S*****
InculpatK*** V*****
InculpatR**** I***
InculpatR**** I****
InculpatAdmite cererea, dispune înlăturarea omisiunii vădite privind decontarea onorariilor apărătorilor din oficiu din faza de urmărire penală.
Incheiere indreptare eroare materiala din 17.04.2013Admite cererea, dispune înlăturarea omisiunii vădite privind decontarea onorariului apărătorului din oficiu.
Hotarare intermediara din 09.04.2013În baza art. 321 C.pen cu aplicarea art. 83 Cod pen.; cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 cod proc. penală condamnă pe inculpatul B. C., pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, la pedeapsa de: - 8 luni închisoare În baza art. 83 cod penal revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 5 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală 210/2011 a Judecătoriei Satu Mare definitivă prin nerecurare la 18.03.2011, pedeapsă pe care inculpatul o va executa alături de pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, urmând să execute în final pedeapsa de 1 an şi 1 lună închisoare. În baza art. 88 cod penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada arestului preventiv executat în baza sentinţei penale 210/2011 a Judecătoriei Satu Mare din 26.09.2010 până la 14.12.2010. În baza art. 71 cod penal interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a doua şi b cod penal pe durata executării pedepsei. În baza art. . 321 C.pen cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a şi c, art. 76 lit. e cod penal şi art. 320 ind. 1 alin. 7 cod proc. penală condamnă pe inculpatul H. S., pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, la pedeapsa de: - 3 luni închisoare În baza art. 71 cod penal interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a doua şi b cod penal pe durata executării pedepsei. În baza art. 81 cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe durata prevăzută de art. 82 cod penal, respectiv 2 ani şi 3 luni termen de încercare. În baza art. 359 cod proc. penală învederează inculpatului prevederile art. 83 cod penal. În baza art. 71 alin. 5 cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 321 C.pen cu aplicarea art. 83 Cod pen.; cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 cod proc. penală condamnă pe inculpatul K. V., pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, la pedeapsa de: - 8 luni închisoare În baza art. 83 cod penal revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 5 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală 210/2011 a Judecătoriei Satu Mare definitivă prin nerecurare la 18.03.2011, pedeapsă pe care inculpatul o va executa alături de pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, urmând să execute în final pedeapsa de 1 an şi 1 lună închisoare. În baza art. 88 cod penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada arestului preventiv executat în baza sentinţei penale 210/2011 a Judecătoriei Satu Mare din 26.09.2010 până la 04.10.2010. În baza art. 71 cod penal interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a doua şi b cod penal pe durata executării pedepsei. În baza art. 321 C.pen. cu aplic. art.37 lit. b C.pen.; cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 cod proc. penală condamnă pe inculpatul R.I., pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, la pedeapsa de: - 8 luni închisoare În baza art. 71 cod penal interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a doua şi b cod penal pe durata executării pedepsei. În baza art. 321 C.pen. cu aplic. art.37 lit. b C.pen.; cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 cod proc. penală condamnă pe inculpatul R.I., pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, la pedeapsa de: - 8 luni închisoare În baza art. 71 cod penal interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a doua şi b cod penal pe durata executării pedepsei. În baza art. . 321 C.pen cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a şi c, art. 76 lit. e cod penal şi art. 320 ind. 1 alin. 7 cod proc. penală condamnă pe inculpatul K. G., pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, la pedeapsa de: - 3 luni închisoare În baza art. 71 cod penal interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a doua şi b cod penal pe durata executării pedepsei. În baza art. 81 cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe durata prevăzută de art. 82 cod penal, respectiv 2 ani şi 3 luni termen de încercare. În baza art. 359 cod proc. penală învederează inculpatului prevederile art. 83 cod penal. În baza art. 71 alin. 5 cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 321 C.pen cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a şi c, art. 76 lit. e cod penal şi art. 320 ind. 1 alin. 7 cod proc. penală condamnă pe inculpatul S.C.,pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, la pedeapsa de: - 3 luni închisoare În baza art. 71 cod penal interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a doua şi b cod penal pe durata executării pedepsei. În baza art. 81 cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe durata prevăzută de art. 82 cod penal, respectiv 2 ani şi 3 luni termen de încercare. În baza art. 359 cod proc. penală învederează inculpatului prevederile art. 83 cod penal. În baza art. 71 alin. 5 cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, suspendă şi executarea pedepselor accesorii. Respinge ca inadmisibilă constituirea de parte civilă a S. de A. Satu Mare. În baza art. 191 alin. 2 cod proc. penală obligă inculpaţii la plata sumei de 10.850 lei câte 1550 lei fiecare.
Hotarare 437/2013 din 26.03.2013la data de 26.03.2013, camera 65, ora 14:00, C4P.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.03.2013în vederea citării martorilor K.I. S.L. B.D. şi M.E..
Incheiere de sedinta din 12.02.2013În vederea citării inculpaţilor lipsă cu mandat de aducere însoţi în instanţă şi în vederea numirii unui interpret de limba maghiară.
Incheiere de sedinta din 15.01.2013