Dosar 1531/314/2012 din 23.02.2012

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1531/314/2012
Data dosar:
23.02.2012
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.05.2012 la ora 8:30

    Complet: C20 Old
  • Condamnare

    Condamnă inculpatul Pahomi Marius-Ciprian, , la o pedeapsă de 8(opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică peste limita admisă de lege prevăzută şi sancţionată de art.87 alin.1 OUG nr.195/2002 cu aplicarea art.3201 C.p.p Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.64 lit. a, teza a doua, şi lit. b C.pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.71 C.pen. În baza art. 81 alin. 1 şi 2 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În temeiul art. 82 C.pen. stabileşte un termen de încercare de 2 ani( doi ani) şi 8 luni( opt luni), termen compus din durata pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de timp de 2 ani. În temeiul art. 71 alin. 5 C.pen. suspendă executarea pedepselor accesorii. Potrivit art. 359 alin. 1 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 C.pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 189 şi 191 alin. 1 C.p.p., obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 1150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu Călugăreanu Anca, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr.691/07.03.2012, se avansează din fondurile speciale ale Ministerului de Justiţie în fondul Baroului Suceava, iar suma de 500 lei reprezintă cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru toate părţile. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.05.2012.

  • Sedinta din data de 21.03.2012 la ora 8:30

    Complet: C20 Old
  • Amână cauza

    I N S T A N Ţ A Pentru a se cita inculpatul Pahomi Marius-Ciprian cu mandat de aducere, D I S P U N E : Acordă termen de judecată la data de 16.05.2012, pentru când se va cita inculpatul cu mandat de aducere. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 21.03.2012.

Flux dosar


Actualizare GRPD