S********* D****** M********
Recurent InculpatAdmite recursul declarat de inculpatul Surdulescu Mihalache împotriva sentinţei penale nr. 2566/ 21.11.2011 a Judecătoriei Braşov, pe care o casează sub aspectul necomputării duratei reţinerii şi arestării preventive. Rejudecând cauza în aceste limite, în baza art. 88 Cod penal, scade din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive din data de 12.05.2011 până în data de 10.06.2011, inclusiv. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate. Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 300 lei, cheltuieli judiciare, în care se include şi onorariul avocatului din oficiu, care se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.
amână pronunţarea la data de 7 iunie 2012
faţă de lipsa recurentului inculpat, arestat în altă cauză, prezenţa acestuia la judecată fiind obligatorie acordă termen de judecată la data de 24 mai 2012