N****** V***** V*****
Recurent InculpatF******** M*****
Recurent InculpatS*** "****** I***** S***** P******* P*** R*********** L**** S****** V*****
Intimat Parte civilă1. În temeiul art.208 alin.1- 209 alin.1 lit.a,g şi i C.pen. coroborat cu art.320 1Cod proc pen raportat la art.74 lit.a coroborat cu art 76 lit.c Cod pen, condamnă pe inculpatul VOINEA ION IULIAN, la pedeapsa de 1 (un) an şi 6(şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii furt calificat, faptă din data de 19.07.2012. În baza art. 71 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64, alin. 1, lit. a) teza a II-a şi b) Cod penal, pe durata executării pedepsei. In baza art. 81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, termen stabilit în condiţiile art. 82 C.pen care se compune din cuantumul pedepsei aplicate, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani. În temeiul art. 71 al. 5 C.pen. suspendă executarea pedepsei accesorii aplicată inculpatului. In baza art. 359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoz. art. 83 C.p. privitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul dispoziţiilor art. 357 alin. 2 lit. a din Codul de procedură penală coroborate cu dispoziţiile art. 88 alin. 1 din Codul penal, deduce din pedeapsa închisorii aplicate de 1 an şi 6 luni durata reţinerii şi arestării preventive cuprinsă în perioada 19.07.2012-23.07.2012. 2. În temeiul art.208 alin.1- 209 alin.1 lit.a,g şi i C.pen. coroborat cu art.320 1Cod proc pen raportat la art.74 lit.a coroborat cu art 76 lit.c Cod pen, condamnă pe inculpatul, la pedeapsa de 1 (un) an şi 6(şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii furt calificat, faptă din data de 19.07.2012. În baza art. 71 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64, alin. 1, lit. a) teza a II-a şi b) Cod penal, pe durata executării pedepsei. În baza art. 71 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64, alin. 1, lit. a) teza a II-a şi b) Cod penal, pe durata executării pedepsei. In baza art. 81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, termen stabilit în condiţiile art. 82 C.pen care se compune din cuantumul pedepsei aplicate, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani. În temeiul art. 71 al. 5 C.pen. suspendă executarea pedepsei accesorii aplicată inculpatului. În temeiul dispoziţiilor art. 357 alin. 2 lit. a din Codul de procedură penală coroborate cu dispoziţiile art. 88 alin. 1 din Codul penal, deduce din pedeapsa închisorii aplicate de 1 an şi 6 luni durata reţinerii şi arestării preventive cuprinsă în perioada 19.07.2012-23.07.2012. In temeiul art. 359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoz. art. 83 C.p. privitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul dispoziţiilor art. 357 alin. 2 lit. a din Codul de procedură penală coroborate cu dispoziţiile art. 88 alin. 1 din Codul penal, deduce din pedeapsa închisorii aplicate de 1 an şi 6 luni durata reţinerii şi arestării preventive cuprinsă în perioada 19.07.2012-23.07.2012 3. În temeiul art.26, art.27 raportat la art.208 alin.1- 209 alin.1 lit.a,g şi i C.pen. coroborat cu art.320 1Cod proc pen la art.74 lit.a coroborat cu art 76 lit.c Cod pen, condamnă pe inculpatul SITESCU CONSTANTIN, la pedeapsa de 1 (un)an şi 6 (şase) luni închisoare, pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de furt calificat, faptă din data de 19.07.2012. În baza art. 71 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64, alin. 1, lit. a) teza a II-a şi b) Cod penal, pe durata executării pedepsei. In baza art. 81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 3 ani, şi 6 luni termen stabilit în condiţiile art. 82 C.pen care se compune din cuantumul pedepsei aplicate, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani. În temeiul art. 71 al. 5 C.pen. suspendă executarea pedepsei accesorii aplicată inculpatului. In baza art. 359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoz. art. 83 C.p. privitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul dispoziţiilor art. 357 alin. 2 lit. a din Codul de procedură penală coroborate cu dispoziţiile art. 88 alin. 1 din Codul penal, deduce din pedeapsa închisorii aplicate de 1 an şi 6 luni durata reţinerii şi arestării preventive cuprinsă în perioada 19.07.2012-23.07.2012 4. În temeiul art.208 alin.1- 209 alin.1 lit.a,g şi i C.pen. , art.37 lit.a Cod pen coroborat cu art.320 1Cod proc pen, condamnă pe inculpatul F******** M*****, la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (sase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, faptă din data de 19.07.2012. În baza art. 71 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64, alin. 1, lit. a) teza a II-a şi b) Cod penal, pe durata executării pedepsei. In temeiul art. 83 Cp dispune revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicat prin sentinţa penala 148/20.10.2011 a Judecătoriei Mizil si adaugă aceasă pedeapsă la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicata in prezenta cauza, urmând ca inculpatul să execute în final o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare. În temeiul dispoziţiilor art. 357 alin. 2 lit. a din Codul de procedură penală coroborate cu dispoziţiile art. 88 alin. 1 din Codul penal, deduce din pedeapsa închisorii aplicate de 4 ani şi 6 luni închisoare durata reţinerii şi arestării preventive cuprinsă în perioada 19.07.2012-23.07.2012. 5. În temeiul art.208 alin.1- 209 alin.1 lit.a,g şi i C.pen. , coroborat cu art.320 1Cod proc pen, condamnă pe inculpatul N****** V***** V*****, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, faptă din data de 19.07.2012. În baza art. 71 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64, alin. 1, lit. a) teza a II-a şi b) Cod penal, pe durata executării pedepsei. In temeiul art. 83 Cp dispune revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicat prin sentinţa penala 573/27.03.2012 a Judecătoriei Ploiesti pronunţată în dosarul nr.24209/281/2011 si adaugă aceasă pedeapsă la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicata in prezenta cauza, urmând ca inculpatul să execute în final o pedeapsă de 4 ani închisoare. În temeiul dispoziţiilor art. 357 alin. 2 lit. a din Codul de procedură penală coroborate cu dispoziţiile art. 88 alin. 1 din Codul penal, deduce din pedeapsa închisorii aplicate de 4 ani închisoare durata reţinerii şi arestării preventive cuprinsă în perioada 19.07.2012-23.07.2012. În temeiul art.118 lit.b C.pen. confiscă corpul delict : 1 cleşte metalic în lungime de 26 cm, ridicat conform procesului verbal din data de 19.07.2012 şi aflate în custodia Biroului Poliţiei oraşului Mizil conform dovezii seria B , nr.54782 din data de 24.07.2012 (f. 205 d.u.p.). În temeiul art.14 rap la art.346 Cod proc pen instanţa ia act de faptul că prejudiciul creat părţii civile SC Astery Impex SRL a fost acoperit. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatii Voinea Ion Iulian, Cilă Costin, N****** V***** V***** şi Sitescu Constantin la plata sumei de 400 lei fiecare reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu în faza de urmărire penală. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatii Voinea Ion Iulian, Cilă Costin, N****** V***** V***** ,Sitescu Constantin şi F******** M***** la plata sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală precum şi în cea de judecată. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 04.12.2012.
Amână pronunţarea pentru data de 04.12.2012
Amână pronunţarea pentru data de 27 noiembrie 2012
Termen 21.11.2012. Lipsă procedură cu partea vătămată.
În vederea îndeplinirii procedurii de citare cu partea vătămată.
Admite cererea de amânare a cauzei, formulată de apărătorii părţilor.
În vederea angajării de apărători aleşi.